Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 04, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2689 vizualizari
Poate surprinzător pentru unii, președintele PNL Bihor, primarul Ilie Bolojan, spune că știa de decizia Arhitectului – șef al Oradiei cu privire la posibilitatea ca partidele politice poată să amplaseze prisme electorale în perioada de dinainte de campania electorală oficială. Posibilitate care iese din cadrul strict al Regulamentului de publicitate stradală și de afișaj pe domeniul public al Municipiului reședință de județ, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie.
În conferința de presă de vineri, 4 noiembrie, după ce PSD Bihor a reclamat încălcarea acelui Regulament de către PNL, edilul a precizat că „ar fi fost un lucru incorect dacă doar PNL ar fi putut să își monteze aceste prisme”. Potrivit lui Bolojan, „toate partidele își pot monta (prisme) în această perioadă preelectorală și întotdeauna partidele și-au putut monta prisme publicitare…Dacă nu s-ar fi plătit pentru aceste prisme, era o altă chestiune discutabilă”. Totodată, în ciuda pesediștilor care susțin că nu știau de această posibilitate înainte de conferința de presă în care viceprimarul Florin Birta a fost întrebat despre subiect, primarul de Oradea spune că „Instituția Arhitectului-șef a sunat toate partidele” pentru a le comunica despre posibilitatea ca prismele să fie montate.
Mai în glumă, mai în serios, Bolojan, care este și președintele PNL Bihor, i-a mulțumit șefului PSD, Ioan Mang, pentru tam – tamul făcut pe acest subiect pentru că, altfel, „poate oamenii ar fi trecut pe lângă ele (n.b.: pe lângă prisme); așa măcar le-a atras atenția, au apărut în toată media articole…”. Șeful liberalilor nu consideră că nu este vorba despre favorizarea partidului său tocmai pentru că tuturor formațiunilor politice li se permite amplasarea acestor materiale electorale înainte de 10 noiembrie.
E de remarcat rapiditatea cu care s-au mișcat lucrurile. Cu noul Regulament intrat în vigoare în 1 noiembrie, cu toată birocrația legată de autorizări și cu timpul necesar confecționării obiectelor de propagandă, liberalii au reușit să aibă expuse prismele din data de 2 noiembrie. Chipurile, fără să fi știut cu mult înainte, oficial, că Primăria Oradea va da voie la acest tip de afișaj electoral înainte de campanie. Azi, primarul Ilie Bolojan vorbea despre faptul că, practic, partidele știau că de fiecare dată înainte de alegeri li se permite să aibă prisme. Deci, probabil, ar fi trebuit să considere că și de data asta, în ciuda Regulamentului nou, vor primi autorizație în acest sens.
oct. 23, 2024 0
oct. 13, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0