Îmbrăcați ca de premieră demnă de Caragiale, un grup de câțiva zeci de membri tineri ai PSD Bihor au făcut azi, de 1 aprilie, concurență Marșului Nasului Roșu. Aceștia au decis să ironizeze la maximum repetatele promisiuni de ieșire din criză/recesiune ale actualilor guvernanți. Social-democrații au fost înarmați cu fluturași pe care au tipărit o parte dintre promisiunile Guvernului Boc și ale președintelui Traian Băsescu, cu accent pe identificarea exactă a momentului ieșirii de criză, ziua de 1 aprilie. Indiferent că cei care au promis acesst lucru au făcut-o cu bună știință sau nu, se pare că situația din teren pusă în balanță cu previziunile foarte optimiste ale celor care conduc azi România a căpătat o alură numai bună de folosit în Ziua Păcălelilor. Iar tinerii din PSD Bihor au profitat de acest moment, plimbându-se din Piața Unirii (de la sediul organizației municipale) până în zona magazinului Crișul. Pentru imagini de la acțiunea de vineri urmăriți acest link.