Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
oct. 25, 2016 Arthur Weber Cultură, Monden, Muzică 0 1923 vizualizari
Aseară a fost vremea ca turneul naţional pe care îl desfăşoară Horia Brenciu şi orchestra sa în această toamnă să-şi bifeze popasul din urbea de pe Criş. Mult iubitul showman şi jurat al concursului de talente X-Factor de la Antena 1 nu a avut dificultăţi în a-i convinge pe orădeni să vină la spectacol. Concertul susţinut în sala mare a Teatrului Regina Maria a fost unul sold-out, iar publicul a fost de toate vârstele.
Turneul lui Horia este organizat în parteneriat cu asociaţia CIADO România, ca parte a campaniei sale „Artă contra drog“, o iniţiativă de prevenire a consumului de substanţe periculoase prin intermediul spectacolelor. În acest sens, în deschiderea concertului, o purtătoare de cuvânt din partea CIADO a ţinut un scurt discurs introductiv despre pericolele drogurilor şi despre modul în care parteneriatul ONG-ului cu organizatorii de spectacole promovează stoparea consumului de substanţe care „nu sunt periculoase pentru că sunt ilegale, ci sunt ilegale pentru că sunt periculoase“.
Timp de două ore, Horia a făcut un show de amploare cu care toţii fanii artistului sunt obişnuiţi, alături de orchestra sa, formată din muzicieni instrumentişti talentaţi (un chitarist, un basist, un toboşar, doi pianişti, un trompetist, un saxofonist, doi trombonişti — cu toţii având şi voci foarte bune cu care au ieşit în evidenţă pe parcursul spectacolului) şi două fete backing-vocaliste. Trupa a abordat atât compoziţii originale („Septembrie, luni“, „Lucruri simple“, „Hello“, „Tu“, „Do What You Like“, „Azi am chef de mare“, „Inima nu vrea“, „Fac ce-mi spune inima“), cât şi coveruri ale unor piese binecunoscute, de toate genurile, care nu i-a prea lăsat pe spectactori să stea pe scaun.
Publicul nu a fost ferit nici de surprize şi momente interactive. La un moment dat, patru băieţi din formaţie au invitat la dans pe scenă câte o domnişoară din public, cu care apoi Horia a cântat împreună melodia „Everybody“ a trupei Backstreet Boys şi le-a recompensat pe spectatoare cu CD-uri. Un alt act impresionant a fost când, discutând la întâmplare cu cei din public, Horia a aflat că un băieţel de 12 ani din primul rând, Florin, ştie să cânte la pian. L-a invitat pe scenă, iar băieţelul a cântat o secvenţă din „Für Elise“ spre deliciul şi aplauzele celor din sală. Emoţiile au atins punctul culminant când, pe acordurile unei piese noi, Horia a omagiat mari artişti care au plecat dintre noi prea devreme în ultimul timp — Marin Moraru, Mircea Albulescu, George Alexandru, Sebastian Papaiani, Radu Beligan, Ioan Gyuri Pascu — pentru ca momentul in-memoriam să se încheie cu un omagiu adus tatălui artistului, trecut şi el la cele veşnice în acest an.
La sfârşitul concertului, Horia s-a pozat cu fanii şi le-a acordat autografe în holul teatrului. Turneul continuă azi cu concertul susţinut la Râmnicu-Vâlcea, pentru ca în zilele următoare să aibă loc la Craiova, Timişoara şi Cluj-Napoca. Ultimele concerte sunt pe 4 şi 5 noiembrie la Bucureşti, la Sala Palatului.
foto: Facebook / Horia Brenciu
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0