A fost nevoie de un caz jenant de aparentă corupție în Parlamentul European (PE) pentru ca vicepreședintele forului, fostul episcop reformat Tokes Laszlo, să se refere în mod explicit la România ca la țara lui. Luni, 28 martie, într-o conferință de presă susținută la sediul său de eurodeputat din Oradea, Tokes (foto) s-a declarat surprins de scandal. Nu de corupția în sine, ci de persoana celui care, în culorile României, a reușit să decredibilizeze țara pe care o reprezintă în PE. Vicepreședintele legislativului european a ținut totuși să menționeze că, „dacă ne gândim la urmașul Partidului Comunist, PSD, nu e o surpriză că un lider al acestuia e implicat într-un astfel de caz”. De altfel, Tokes Laszlo l-a și confundat, pentru câteva secunde, pe colegul său din PE cu tizul său de la București, Adrian Năstase, știut fiind faptul că și asupra acestuia din urmă planează diverse suspiciuni de fraudă. În același timp, vicepreședintele Tokes Laszlo spune că acest scandal de corupție în care ar fi implicat un europarlamentar mioritic pică extrem de prost, mai ales în contextul amânării aderării țării noastre la spațiul Schengen. „Păcat că și România și-a adus aportul la cazul de corupție!”, a declarat la Oradea fostul episcop reformat, care a lăudat atitudinea Parlamentului European (referire la sancționarea prin huiduieli a lui Adrian Severin, dar și la excluderea acestuia din grupul PSE) și a subliniat că această instituție continentală nu este caracterizată, „de regulă”, prin corupție.