Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
mart. 25, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 883 vizualizari
În cadrul unei conferințe de presă, vineri (25 martie), managerul OTL a enumerat câteva investiții la care societatea pe care o conduce trebuie să renunțe. Cel puțin pe moment și în ciuda faptului că obiectivele în cauză figurau inițial în proiectul de buget. Unul dintre principalele puncte menționate de Csuzi Istvan este reabilitarea căilor de rulare de pe strada Independenței. Acest proiect ar fi presupus și mutarea acestora mai aproape de șirul de clădiri de pe artera respectivă în vederea creării a două benzi de circulație pentru mașini. De asemenea, s-ar avea în vedere și reconfigurarea parcărilor din zonă în așa fel încât autoturismele staționate să nu jeneze mersul tramvaielor. Directorul Csuzi spune că, cel mai probabil, în acest an nu se va face decât proiectul tehnic al lucrării. Trebuie menționat că acest obiect de investiție va fi corelat cu șantierul de reamenajare generală a Pieței Unirii, care va fi făcută din fonduri europene. După cum se știe, intenția este ca și malul înalt al Crișului Repede (lângă sinagogă) să fie reabilitat, dar nu mai repede de schimbarea totală a rețelelor subterane de apă/canalizare. Întrebat despre această corelare, Csuzi Istvan a precizat pentru bihorstiri.ro că pentru ca lucrarea amplă să decurgă în cele mai bune condiții va trebui ca OTL să aibă deja în buget acest punct investițional în momentul demarării proiectului. În vederea găsirii de soluții financiare pentru susținerea investiției de pe str. Independenței (dar și a altor proiecte), managerul OTL spune că dorește o cât mai eficientă accesare de fonduri europene.
Până la ora actuală, singurul asemenea proiect câștigat de fosta Regie de transport în comun este cel de mecatronică, prin care se va reuși reducerea costurilor de mentenanță a tramvaielor orădene. De acest proiect vor beneficia mai ales tramvaiele Siemens, despre care directorul Csuzi spune că trebuie să fie menținute în perfectă stare și în permanență. „Ne mândrim că avem cele mai sigure tramvaie din țară. Dar, pentru a asigura acest lucru și mai departe, trebuie să și investim”, spune șeful OTL. Laboratorul de mecatronică este menit a contribui la siguranța în circulație, dar și la costuri de întreținere mai mici. În curând, susțin cei din conducerea OTL, va fi semnat contractul de finanțare a proiectului, suma nerambursabilă câștigată fiind de 7.000.000 lei. Banii vor merge pe realizarea unei clădiri-sediu pentru laborator, un strung mobil și un utilaj special care poate circula pe șine, dar și pe șosea. Implementarea proiectului durează 20 de luni, iar managerul Csuzi Istvan spune că OTL are și oamenii care să poată lucra cu aceste dotări din laboratorul de mecatronică.
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0