Evenimentul weekendului care urmează, Top Travel (târgul de turism organizat de Top Press), va rămâne în istoria locală a acestui tip de manifestări și prin premiul oferit. Este vorba despre o croazieră pentru două persoane la bordul MSC Fantasia, considerată cea mai frumoasă navă din lume. Tragerea la sorți se va face chiar înainte de închiderea oficială a Top Travel, duminică seara (27 martie). Cel care va avea șansa de a pleca pe Marea Mediterană va fi unul dintre vizitatorii târgului de turism de la Arena „Antonio Alexe” care vor cumpăra bilet de intrare contra sumei de 3 lei. Evenimentul va fi deschis vineri, 25 martie, la miezul zilei. După ce, în 2010, organizatorii de la Top Press au contabilizat aproximativ 1.000 de vizitatori, Mihai Dacin (unul dintre asociații din firmă) a declarat marți (22 martie) că se așteaptă la dublarea celor care vor să își definitiveze vacanța de vară. Pentru asta, un număr de aproximativ 30 de expozanți (agenții de turism, hoteluri, pensiuni) din România, dar și din Ungaria vin la Oradea pentru a-și prezenta ofertele. Conform celor detaliate despre Top Travel, vizitatorii vor avea la dispoziție două zone de expoziție: în aer liber și în interior (inclusiv pe suprafața de joc a Arenei „Antonio Alexe”). Printre atracții se anunță standurile firmelor maghiare, țara vecină fiind mult mai bine pregătită (și mai deschisă) pentru participarea la asemenea târguri, după cum și organizatorii menționează. Orădenii dornici să fixeze de pe acum excursiile sau sejururile din sezonul estival vor putea alege multiple destinații și prețuri promoționale. Vizitatorii ar putea fi „acompaniați” de meșteri populari care își prezintă talentul și frumusețile fabricate, dar acest aspect mai rămâne de stabilit cu conducerea Muzeului Țării Crișurilor. Mihai Dacin spune că în cele 3 zile de Top Travel, cei prezenți vor putea vedea imagini cu Oradea, realizate din avion de către Ovidiu Pop (șeful agenției Durans). În ceea ce privește croaziera oferită drept premiu, aceasta va începe în data de 21 mai, câștigătorul trebuind să se prezinte la îmbarcare la Genova (Italia). Periplul (7 nopți) va atinge Marsilia, Barcelona, La Goulette, La Valletta, Messina și Civitavecchia înainte de a se ancora din nou la Genova. Vasul care va găzdui câștigătorul de la Top Travel este considerat a fi cea mai frumoasă din lume. MSC Fantasia este și cea mai mare navă de croazieră realizată vreodată pentru un armator european și îmbină tehnologia actuală cu eleganța și cu serviciile de lux. Pentru a vedea cum arată și ce oferă turiștilor vasul MSC Fantasia, accesați acest link. Top Travel va fi deschis vineri, 25 martie, la ora 12, probabil în prezența unor oficialități locale și va putea fi vizitat până la ora 20. În următoarele două zile (sâmbătă și duminică), târgul de turism va fi deschis între orele 10 – 18.