Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 06, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 3024 vizualizari
Răcirea vremii pune în mișcare compania Termoficare SA și mai ales pregătește noua centrală termică a orașului pentru adevăratul test: furnizarea de încălzire pentru orădenii racordați la sistemul centralizat. Potrivit unui comunicat al societății care dă căldură în Oradea, sezonul rece 2016 – 2017 va demara în 7 octombrie (vineri). Asta după ce, având în vedere condițiile meteo, vor fi trecut cele zile consecutive în care, potrivit legislației în vigoare, vor fi temperaturi de sub +10 grade Celsius în intervalul orar 18 – 06. Totuși, nu toți clienții Termoficare SA vor putea să se bucure de acest serviciu. Nu se vor încălzi caloriferele acolo unde încă se mai lucrează la schimbarea magistralelor. Municipalitatea a anunțat că finalizarea intervențiilor va trebui să aibă loc până în jurul datei de 15 octombrie. Prin urmare, în zona străzilor Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu, William Shakespeare, Gen. Magheru și Gheorghe Doja „pornirea incălzirii se va face treptat începând cu zonele reabilitate”, transmit cei de la Termoficare. Orădenii racordați la sistemul centralizat de încălzire, dar care locuiesc pe raza punctelor termice din zonele în care încă se lucrează vor putea simți performanța noii centrale termice de pe Șoseaua Borșului până în data de 15 octombrie 2015.
nov. 09, 2024 0
aug. 18, 2023 0
iul. 27, 2023 0
apr. 24, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0