Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 20, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2856 vizualizari
După cele întâmplate data trecută (link), niciun consilier local liberal nu și-a mai permis să lipsească de la ședința de plen convocată pentru marț, 20 septembrie. Așa cum era de așteptat, Executivul orădean a reinclus pe ordinea de zi toate materialele care, pentru a fi adoptate, au nevoie de 18 voturi. Adică exact de numărul de voturi pe care îl poate oferi grupul PNL.
Sunt de remarcat unele mici schimbări de atitudine și din partea Opoziției. Pe de o parte, grupul PSD a revenit la sentimente mai bune și a deci să aprobe proiectul referitor la demararea procedurii de transmitere, din domeniul public al statului român și administrarea Ministerului Finanțelor, în domeniul public al Municipiului Oradea a mai multor imobile vizate de realizarea acelui mult discutat centru intermodal din zona Căii Borșului. Liderul de grup Liviu Sabău Popa a precizat că, data trecută, social-democrații nu au fost de acord din cauza unor „inadvertențe” în ceea ce privește actele aferente proiectului. De asemenea, s-a cerut regândirea localizării centrului intermodal astfel încât acesta să fie mai aproape fie de aeroport, fie de viitoarea autostradă. Pe de altă parte, consilierul Adelina Coste a reluat explicațiile privind împotrivirea PSD Oradea în ceea ce privește materialele care se referă la clasicele deja donații de teren din partea cetățenilor care vor să construiască locuințe. În opinia social-democratei, cel mai corect ar fi ca Municipalitatea să cumpere acele terenuri.
Surprinzător, și grupul UDMR se alătură PSD în privința acesto materiale de pe ordinea de zi. Fostul viceprimar Huszar Istvan, acum consilier local, a adus în atenție faptul că există cel puțin o sentință definitivă (din 2013), prin care Primăria Oradea este obligată să cumpere de la cetățeanul „donator” suprafața de teren în cauză. Așadar, udemeriștii consideră că este vorba despre un precedent care trebuie luat în seamă, iar administrația locală ar trebui să nu mai ceară donații în contrapartidă pentru eliberarea autorizațiilor de construcție.
De data asta, având în vedere că liberalii sunt în număr de 18 la ședință (grup complet), toate punctele care cer două treimi pentru a trece de plen sunt adoptate fără probleme.
mart. 11, 2019 0
aug. 30, 2017 0
aug. 28, 2017 0
aug. 15, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0