Repetatele tentative de măritare a terenului pe care încă mai stă în picioare Secția de Boli Infecțioase se vor înmulți. Miercuri, 9 martie, Municipalitatea orădeană a anunțat că modifică termenii potențialei colaborări cu un investitor interesat de construirea parcării supraetajate din zona Tribunalului Bihor. Astfel, Primăria este dispusă să plătească o chirie de 1.650.000 euro/an (în loc de 600.000 euro, cât era oferta inițială) pentru a putea exploata parcarea. De asemenea, conform celor transmise de Biroul de Presă al administrației locale, asocierea dintre investitor și Municipalitate ar fi de numai 5 ani, în loc de 10 ani. Se dorește ca noua variantă a Caietului de Sarcini să se afle pe masa Consiliului Local Oradea în ședința extraordinară din martie (pe la mijlocul lunii), iar noua licitaţie pentru realizarea investiției ar urma să demareze în perioada imediat următoare. Reamintim că nici la ultima scoatere la mezat nu s-a prezentat niciun ofertatnt concret. După eșecul licitației, primarul Ilie Bolojan declara pentru bihorstiri.ro că principalul motiv al reticenței ar fi nepermiterea ipotecării de către bancă a terenului. Edilul spunea că, cel mai probabil, Municipalitatea va fi de acord cu ipotecarea, numai să găsească investitor dispus să construiască parcarea. Se pare că s-a renunțat la permiterea ipotecării.