Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 19, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2782 vizualizari
Recent, Federația Patronilor Bihor (FPB) l-a adus la masa discuțiilor pe prefectul Claudiu Pop, subiectul propus reprezentantului în teritoriu al Guvernului fiind unul clasic deja: tronsonul bihorean al Autostrăzii Transilvania (foto – arhivă). În cadrul întrevederii s-a vorbit despre „soluţiile demarării lucrărilor la acest tronson de autostradă, ţinând cont că au trecut deja 30 de luni de când licitația a fost câştigată de un grup spaniol care nu a făcut nici un metru din autostradă”. Aspecte semnalate cu insisntență și de deputatul Cseke Attila.
Într-un comunicat de presă intitulat „Speranța nu moare”, FPB relatează că s-a insistat pe „soluţii practice de începere a lucrărilor, focusarea energiilor comune ale celor două entităţi spre depăşirea barierelor birocratice, ale aspectelor tehnice dar şi de prioritizare a interesului CNADNR spre acest obiectiv care ar face intrarea în România demnă şi europeană cu adevărat”. Concluzia comună a discuțiilor: „toţi factorii locali din mediul de business, politic şi administrativ să se unească în promovarea cu agresivitate, ca cel puţin din martie 2017 să înceapă lucrările”.
mart. 22, 2024 0
ian. 17, 2023 0
iun. 07, 2022 0
aug. 20, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0