Radu Coste, patronul firmei transportatoare Frigo Conti (fost sponsor principal al echipei de polo a CSM Oradea), este în război cu autoritățile statului. Acesta se află și la ora publicării acestui material în Vama Borș, acolo unde, încă de aseară, un automarfar al firmei sale a fost blocat de către inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Oradea. Abuziv, spune Coste, supărat că prin blocarea autovehiculului firma lui pierde bani, dar mai ales credibilitate în ochii partenerului de afaceri german căruia trebuia să îi livreze marfa. Autocamionul Frigo Conti este încărcat cu lemne tăiate și ambalate, destinate unui lanț de magazine din Germania. Omul de afaceri orădean acuză oamenii de la ITRSV că, deși nu au nimic de reproșat firmei de transport, au blocat camionul și au reținut și talonul mașinii. Astfel, chiar și în cazul în care marfa ar fi descărcată, mastodontul nu ar putea pleca din zona Vămii Borș. Radu Coste spune că autoritățile nu se mișcă repede pentru a rezolva situația, în ciuda faptului că au fost anunțate cu privire la situația relatată încă din cursul serii de luni (7 martie), imediat după nepermiterea ieșirii din România a tirului. De fapt, potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, problema este că avizul de însoțire a mărfii a expirat, motiv pentru care, în mod normal, transportatorul ar fi trebuit să se întoarcă la cel mai apropiat ocol silvic pentru a reintra în legalitate în materie de documente. Probabil intimidați de prezența jurnaliștilor, cei doi inspectori de la ITRSV care au fost trimiși să se ocupe de cazul camionului de la Frigo Conti au părăsit locul faptei, aceștia spunându-i patronului revoltat că nu au fost anunțați decât în cursul dimineții despre cele întâmplate. Fapt de care Radu Coste se îndoiește. Cu toate insistențele ziariștilor care au asistat la cearta dintre patron și ei, angajații ITRSV nu au vrut să declare nimic despre cele întâmplate, preferând să se facă nevăzuți. Nici la această oră, patronului firmei de transporturi nu i s-a explicat clar de ce anume nu i se permite să își miște automarfarul din zona de frontieră, atâta timp cât problemele invocate de ITRSV nu sunt legate de firma lui, ci de marfa propriu zisă. De asemenea, Coste nu exclude ca cineva să vrea să îi faulteze afacerea, deși recunoaște că nu a mai pățit niciodată așa ceva, cu toate că tirurile sale vin și pleacă cu zecile prin vamă în fiecare zi. Vă invitmă să urmăriți o filmare de la conflictul dintre patronul Frigo Conti și autorități, dar și o galerie foto de la locul incidentului.