Următorul weekend se anunță deosebit de fierbinte, iar acest lucru nu va depinde deloc de datele meteo. Clubul Feeling Dance și Hotel Perla din stațiunea 1 Mai organizează sâmbătă (12 martie) un party în ritmuri latino. Drept bonus, totul se anunță și extrem de umed, căci organizatorii promit că participanții vor avea voie să folosească și piscina (foto). Dar asta nu e tot! Pentru numai 15 lei / persoană, petrecăreții latino se vor putea răsfăța la saună și/sau la jacuzzi. Potrivit informațiilor trimise prin E-mail de către cei de la Feeling Dance, la chef vor veni și cei de la Salseros din Timișoara. Distracția de la Hotel Perla va începe la ora 21.