Județul nostru nu vrea să renunțe la conducerea clasamentului privind numărul de vieți salvate prin numărul considerabil de donatori de organe. Miercuri și joi (2/3 martie), la Spitalul Județean de la Oradea, doi cetățeni din două sate vecine, internați în același salon și cu aceleași probleme medicale, au deveniot salvatori pentru cinci persoane din Cluj și București. Culmea, cei doi bihoreni aveau și aceeași vârstă: 54 de ani. Ambii au fost internați cu hipertensiune arterială în formă severă. Operațiile de prelevare de organe au avut loc miercuri (de la ora 17) și joi (la ora 5 dimineața), după ce rudele celor doi pacienți au fost de acord cu donarea. Potrivit coordonatorului pe Bihor al Programului Național de Transplant, dr. Carmen Pantiș (care este și director general al unității spitalicești), organele care au fost luate de la bihorenii în cauză și care au ajuns în cele din urmă la Cluj-Napoca și în capitală sunt rinichii și ficatul. Specialiști în prelevare din Cluj și București au venit, de altfel, la Oradea pentru a coordona cele două operații. Până acum, în 2011, la Spitalul Județean de la Oradea au fost efectuate patru asemenea operații.