Periodicele dări de seamă despre mersul amplului șantier care va reda Cetatea Oradea circuitului turistic european au parte de un bonus. Luni, 28 februarie, Dumitru Sim, managerul proiectului derulat de Primărie (prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională), a transmis ultimele descoperiri. „Evacuarea pământului şi a molozului din subsolul Corpului A, pentru a se putea reface structura iniţială a adus lucrătorilor şi specialiştilor arheologi şi istorici unele plăcute surprize. Astfel, în cazul lucrărilor din partea sudică a corpul A, în zona pe holului estic s-a redescoperit vechea boltă a subsolului, spaţiu ce are o coborâre continuă spre sud”, se arată în comunicatul Municipalității. Vechea boltă se dovedește a fi, spun specialiştii, intrarea sudică a subsolului pricipal de sub corpul A, având o pereche în oglindă spre partea nordică a acestei aripii. Relatarea lui Sim mai vorbește despre faptul că, cu ocazia golirii segmentului de intrare, muncitorii asistaţi de arheologii de la Muzeul Ţării Crişurilor şi cei de la Fundaţia pentru Protejarea monumentelor Istorice din Judeţul Bihor au descoperit zidul nordic al turnului nord-vestic al catedralei episcopale medievale. „Acesta a fost distrus de mai multe ori, în perioada construcţiei subsolului corpului A, dar şi cu ocazia modificării intrării la sfârşitul secolului XVIII-lea. În pământul reumplut s-au mai descoperit fragmente architectonice sculptate din perioada gotică (fragmente de rozetă, unele de dimensiuni şi greutăţi considerabile), plăci de paviment din cărămidă, puţină ceramică târzie. Aceste pietre profilate aparţin catedralei gotice din Cetatea Oradea, acea clădire ecleziastică căreia, pe 25 august 1401, i se acorda un privilegiu şi era ridicată, de către Papa Bonifaciu al IX-lea, la rangul bisericilor San Marco din Veneţia şi Santa Maria Portiuncula din Assisi, devenind practic unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj catolic pe plan european. Intrarea sudică a fost desfinţată cu ocazia reconstrucţiei corpului B în 1881-1883. Ea a fost umplută până la boltă cu pământ excavat din construcţia noii aripi sud-vestice, solul conţinând piese mai ales de la sfârşitul secolului XIX-lea”, se menționează în documentul primit luni, 28 februarie. Până la ora actuală s-a reuşit eliberarea intrării pe o lungime de aproximativ 10 metri, cantitatea solului extras fiind de aprox. 40 mc, de aceea considerăm că unele descoperiri vor mai avea loc. Toate aceste artefacte descoperite şi ocazionate de lucrările de construcţii se vor alătura celorlalte fragmente descoperite în cadrul cercetărilor arheologice sau altor lucrări. Din punct de vedere stilistic, marea majoritate a pietrelor profilate (70%) sunt fragmente renascentiste care aparţin clădirilor construite în stil renascentist în secolele XVI-XVII şi doar 30% fragmente gotice aparţinând clădirilor laice şi eclesiastice din secolele XIV-XVI existente în perimetrul cetăţii episcopale medievale. Artefactele, în funcţie de spectaculozitatea şi rezonanţa lor istorico-artistică, vor sta la baza colecţiei ce va alcătui Lapidariumul muzeului. Reamintim că șantierul de la Cetatea Oradea se va derula până la mijlocul anului 2015, fiind o lucrare în valoare de aproape 37 milioane lei. Finanțarea principală provine din fonduri europene.