Actualizat noiembrie 25th, 2024 1:58 PM
sept. 06, 2016 Redacţia BihorŞtiri.ro Sport 0 1768 vizualizari
În acest an, Campionatul Naţional de tir cu arcul pentru copii şi juniori mici va avea loc la Oradea, în perioada 9 – 11 septembrie. Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Tir cu Arcul, Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor şi Clubul Sportiv „Redpoint” Oradea și se va derula pe stadionul Universităţii din Oradea.
Competiţia este destinată diviziilor de arc olimpic, arc compound şi barebow (copii şi juniori mici), pe distanţe între 30 şi 60 de metri. Pînă la această oră s-au înscris peste 60 de concurenţi, reprezentând 15 cluburi din 10 judeţe. Potrivit lui Mircea Stroe, președintele Redpoint Oradea, „majoritatea concurenţilor au vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, mulţi dintre ei fiind campioni naţionali la categoriile lor de vârstă sau reuşin să obţină rezultate foarte bune la competiţiile oficiale federale”. Oradea se mândrește cu cel mai tânăr concurent în persoana lui Horia Trempe-Cotuna, de la Redpoint Oradea. Acesta are 6 ani și e cel mai tânăr arcaş legitimat din România.
Competiţia va începe vineri 9 septembrie cu antrenamentul oficial şi şedinţa tehnică, iar sâmbătă 10 septembrie vor avea loc calificările, urmând ca, în funcţie de numărul participanţilor, finalele şi festivitatea de premiere să aibă loc sâmbătă sau duminică.
Partea interesantă a premierii o vor constitui trofeele concursului, care sunt executate integral hand made. „Anul acesta, Liceul de Arte Oradea şi Red Core Forge Bistriţa au realizat vitralii pe sticlă, fixate pe o placă din lemn de mesteacăn”, spune Stroe.
sept. 11, 2017 0
mai 16, 2017 0
feb. 28, 2017 0
feb. 20, 2017 0
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0