Actualizat februarie 5th, 2025 3:44 PM
aug. 27, 2016 Andrei Şandor Politică 0 2063 vizualizari
După alegerile locale și în prag de noua campanie electorală din toamnă, filiala bihoreană a Partidului Mișcarea Populată (PMP) nu reușește să scape de animozitățile interne. La puțin timp după ce conducerea centrală a decis mazilirea lui Daniel Meze din postul de lider de filială și înscăunarea fostului pedelist Cristian Pușcaș, o nouă schimbare a deranjat apele ce ar fi trebuit să se liniștească în formațiunea băsistă. Este vorba despre fuziunea cu UNPR, progresiștii conduși acum de Valeriu Steriu reușind să impună președinți de filială acolo unde, la alegerile locale, progresiștii au obținut rezultate mai bune decât popularii.
A fost și cazul de la Bihor, unde deputatul Ioan Hulea, șef al UNPR Bihor a fost implantat în fotoliul de președinte. Iar arhitectul Cristian Pușcaș, conform înțelegerilor de la centru, a devenit prim-vicepreședinte. Se pare, însă, că lucrurile continuă să fie mai mult decât nebuloase la noul PMP Bihor, existând o serie de zvonuri pe piață cum că Pușcaș nu se înțelege de nicio culoare cu Hulea. Sau invers. Surse din PMP spun că fostul consilier local și-a depus demisia din a doua funcție în filială. Politicianul nu a putut fi contactat pentru a oferi detalii despre situația actuală din tabăra popularilor bihoreni.
iun. 16, 2017 0
feb. 21, 2017 0
dec. 16, 2016 0
oct. 26, 2016 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
nov. 25, 2024 0