Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 19, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1018 vizualizari
Jurații
Invitații care au fost chemați să dezbată dacă aceste aspecte fac rău sau nu fac țării noastre în perspectiva finalei Eurovision au fost, printre alții, compozitorul Horia Moculescu, jurnaliștii Liliana Levința și Andrei Gheorghe, reprezentanții (inclusiv legal) ai Asociației TATA (o entitate neguvernamentală care a cerut TVR în mod oficial schimbarea lui David din Hotel FM), deputatul Mădălin Voicu (muzician și membru în Comisia de Cultură din Camera Deputaților), sexologul Bebe Mihăescu și muzicieni diverși (Monica Anghel, Luminița Dobrescu, Nico și Vlad Miriță).
Interes public? Unde?
Cu toate că problema înlocuirii lui David nu este pe rol, spiritele din platoul emisiunii s-au încins, mai ales atunci când avocatul celui arătat cu degetul, Arin Avramescu, s-a contrat cu reprezentantul ziarului care a generat întregul scandal. Avocatul a încercat să tranșeze scurt și la obiect chestiunea, arătând că prin publicarea textului și a imaginilor invocate a fost prejudiciată imaginea unei persoane publice și asta pentru că „documentele” în cauză privesc strict viața intimă a lui Bryan, fără ca ele să afecteze viitoarea prestație a acestuia din finala competiției din Germania. Avramescu nu vede unde este interesul public în cele publicate de Cancan. În replică, ziaristul care a reprezentat redacția dată în judecată de artistul britanic („naturalizat” orădean) s-a apărat spunând că, de fapt, Cancan nu a făcut niciun fel de caracterizări sau aprecieri la adresa lui David Bryan, ci a dat publicității, simplu, niște informații primite anonim pe o adresă de E-mail a ziarului.
Discuția de sâmbătă de la TVR a gravitat în jurul dezvinovățirii cântărețului, majoritatea celor prezenți și a celor care au intervenit telefonic (ex.: Monica Anghel) considerând că este problema privată a lui Bryan ce anume face în propriul său dormitor. De asemenea, apropos de posibilitatea ca imaginea României să fie afectată negativ (la Eurovision și în general) din cauza celor publicate de Cancan, a fost unanimitate: „România se face de rușine zilnic, dar nu prin ceea ce face David!”.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0