Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
aug. 18, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2849 vizualizari
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al Municipiului Oradea se bazează pe bani europeni și ar urma să fie realizat în doi timpi: până în 2020, respectiv până în 2030, în conformitate cu finanțările europene care sunt / vor fi disponibile. Sursele de finanțare externe nerambursabile sunt esențiale deoarece vorbim despre mai bine de 87 de milioane de euro (foto – oradea.travel). Viceprimarul Mircea Mălan a prezentat joi, 18 august principalele detalii referitoare la ambițiosul PMUD, punctând că acesta va presupune, printre altele, intervenţii majore asupra infrastructurii de circulaţie. Adică sunt în vizor transportul public, mijloace alternative de mobilitate, managementul traficului, zonele cu nivel ridicat de complexitate și structura intermodală.
Unele proiecte din cadrul PMUD, în forma prezentată azi sau sub alte forme (mai incipiente) au fost deja în discuție și anul trecut, respectiv în campania electorală din primăvară, ele făcând parte din strategia de continuare a dezvoltării urbei, așa cum o vedea (și încă o vede) primarul Ilie Bolojan. De exemplu, în ceea ce privește reabilitarea infrastructurii rutiere, se știe deja că administrația locală vrea să „umble” la o serie de artere ale Oradiei. Este vorba despre străzi precum Calea Bihorului, Aleea Emanuil Gojdu, Spiru Haret, Teatrului, Patrioţilor, Postăvarului, Moscovei, G. Coşbuc, G. Bariţiu, Aurel Lazăr, Parcul Traian, Ep. Mihai Pavel, Jean Calvin, Arany Ianos, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, Franz Schubert, Snagovului, Dunărea, Samuil Micu Klein, Octavian Goga, Vlădeasa și Gen. T. Moşoiu.
Pe de altă parte, Municipalitatea vizează și reconstrucția și modernizarea elementelor de infrastructură rutieră în vederea introducerii sistemului de transport public pe străzile Episcop Ioan Alexi, Card. Alex. Todea, Cucului, Gh. Pituţ, Ioan Pop Reteganul, Macului, Caişilor, Cireşilor, Colinelor, Dâmbului, Dimitrie Anghel, Piersicilor, Răspântiilor, Renaşterii, Soarelui, Strugurilor, Viilor, Arinului, Cantonului, Gh. Doja, Livezilor, Piatra Craiului, Plaiului, Rozelor și Sofiei.
Tot ca proiect recurent, viceprimarul Mălan (foto – arhivă) a relatat despre dorința Municipalității de la edifica pasaje subterane și supraterane precum și două noi poduri; unul peste pârâul Peța (ȋn zona str. Feldioarei – în perspectiva viitorului cartier Ceyrat), iar al doilea peste Crișul Repede (ȋntre str. Plevnei și str. Szigligeti Ede). referitor la această potențială construcție, edilul a precizat telefonic pentru bihorstiri.ro că ideea ar fi ca pasarela pietonală actuală de la fostul Centru de Calcul să fie demolată; îl locul acesteia ar apărea noul pod rutier din locul cu pricina.
Despre șoseaua nouă de legătură între Calea Bihorului și DN 19 s-a mai vorbit în trecutul recent (link) și intră în scenă proiectele pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și pentru tramvai. La acest capitol, PMUD vorbește despre reabilitarea podului peste Peţa în zona str. Universităţii / str. Armata Română, dar și a Podului Dacia. Totodată, în contextul necesității unei cât mai bune conexiuni cu localitățile vecine, Primăria Oradea ar aplica și pentru bani în vederea construiriide noi artere de circulaţie după cum urmează: Oradea – Băile Felix, Oradea (cart. Podgoria) – Fughiu și Oradea (str. Izvorului) – Paleu.
Tramvaiele ocupă un loc important în strategia de mobilitate a urbei. Se știe deja despre proiectul ce prevede construcția celor aproape 4 km de linii de tramvai pe traseul Calea Aradului – Universitate – depoul OTL, respectiv despre dorința de a construi o remiză de tramvaie pe Calea Borșului, astfel încât o parte dintre tramvaie să rămână peste noapte în acea remiză (foto – FAN). „Administrația locală intenționează să reabiliteze calea de rulare a tramvaiului (concomitent cu înierbarea terasamentului) pe sectorul Piața Independenței – str. Gh. Costaforu – str. Muntele Găina, precum și realizarea unor benzi dedicate în exclusivitate transportului în comun pe bdul Decebal și str. Republicii”, se mai spune într-o informare trimisă de Biroul de Presă al Primăriei. Ar mai fi vorba despre realizarea celui de-al treilea triunghi pentru deservirea liniei 2 (la intersecția de la Biserica Emanuel), astfel încât tramvaiul 2 să poată circula și spre direcția Rogerius (de la intersecția Bdul Decebal – str. Primăriei – Calea Aradului.
La capitolul „mijloace alternative de mobilitate”, PMUD conține proiecte aferente definitivării unei rețele de piste pentru biciclete, construirea de parcări pentru biciclete la Universitate, Autogara Nufărul, Grădina Zoologică, Parcul 1 Decembrie, Parcul I. C. Brătianu, Magazinul Crişul și Gara CFR, respectiv crearea de puncte pentru închirierea bicicletelor în Campusul Universitar, Parcul Mihai Viteazul, Parcul Piaţa 22 Decembrie, Autogara Nufărul, Podul Carol I și la capătul de linie de tramvai din Rogerius.
Cealaltă mare „durere” a Municipalității este managementul traficului. Potrivit lui Mircea Mălan, obiectivele acestui segment prevăd elaborarea unei serii de proiecte pentru creșterea capacității rețelei majore de străzi. Adică aspecte ce se regăsesc, de exemplu, în Planul Urbanistic General recent aprobat de Consiliul Local: lărgirea str. Sucevei la 25 m și lărgirea str. Avram Iancu de la Piața Unirii până la ISU „Crișana”. De asemenea, se dorește „dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului – toate acestea pentru creșterea spațiilor pietonale și încurajarea mijloacelor alternative de circulație, încurajarea transportului public și a transportului ecologic în Oradea”. Tot la acest capitol se pot încadra planurile Primăriei prvind construcția de pasaje supraterane și subterane pentru fluidizarea traficului: pasaj subteran în Piața E. Gojdu (Centrul Civic – foto). Cât despre structura intermodală, aceasta ar urma să fie realizată prin construirea unui terminal în zona Gării Central, acesta urmând a fi o legătură care va asigura transportul feroviar, transportul judeţean și transportul public local.
Planul realizat de Institutul de Cercetări în Transporturi (în colaborare cu echipa tehnică compusă din reprezentanți ai Primăriei Municipiului Oradea, Zona Metropolitană Oradea, Transregio și OTL) poate fi considerat a fi în dezbatere publică. Forma finală va trebui supusă votului Consiliului Local Oradea, subiectul urmând să ajungă în plenul legislativului, cel mai probabil, în ședința de la finalul lunii septembrie. Cea mai mare sumă de bani externi țintită este de aproximativ 50 de milioane de euro, proiectele aferente fiind pentru perioada de finanțare 2016 – 2020. Restul de aproximativ 37 de milioane de euro ar rămâne pentru deceniul 2020 – 2030.
PMUD al Municipiului Oradea poate fi consultat urmărind ACEST LINK.
mai 17, 2017 0
mart. 08, 2017 0
sept. 16, 2016 0
nov. 11, 2015 2
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0