Mai mult, Primăria nu va interveni nici în schema prin care va fi aleasă firma care să execute lucrarea. Concret, Bolojan spune că scutirea de anumite taxe se referă la cele pe care, în mod normal, Municipalitatea le-ar încasa în vederea autorizărilor de șantier. De asemenea, administrația locală dorește să încurajeze și să ajute procesul de izolare integrală a blocurilor din Oradea prin elaborarea gratuită a proiectelor tehnice aferente. Motivul principal pentru care conducerea urbei s-a gândit la o asemenea mișcare este că, potrivit edilulu-șef, doar puține asociații de proprietari se încadrează în normele programului guvernamental de izolare termică, respectiv pentru că trece foarte mult timp între depunerea actelor și debutul efectiv al lucrărilor. Primarul Bolojan a anunțat că proiectul descris mai sus va intra în dezbatere publică, probabil în cursul săptămânii viitoare, după care, în ședința de Consiliu Local de la finalul lunii martie, aleșii orădenilor vor putea să își dea avizul pentru acest plan. Municipalitatea atenționează, totodată, că singura cale prin care proprietarii de apartamente izolate individual (pe exterior) pot intra în legalitate este izolarea termică a întregului bloc. Altminteri, Instituția Arhitectului-șef din cadrul Primăriei poate da amenzi celor în cauză.