Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 13, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 892 vizualizari
„Pentru a-i ajuta pe penitenţi să facă o pregătire cât mai bună în vederea primirii sacramentului Spovezii, Biserica Catolică s-a îngrijit întotdeauna să le ofere acestora, în catehisme şi în cărţi de rugăciuni, diverse chestionare, pentru examinarea conştiinţei, precum şi rugăciuni specifice. Într-o epocă în care mijloacele moderne de comunicare, oferite de dezvoltarea tehnologiei, sunt tot mai răspândite şi tind să înlocuiască hârtia tipărită, nu e de mirare că rugăciuni sau chestionare pentru examinarea conştiinţei au fost preluate într-o aplicaţie pentru iPhone”, se arată în documentul menționat. Cu toate aceste, în ciuda faptului că se recunoaște rolul cotidian al acestor aparaturi din ce în ce mai sofisticate și mai utile, Biserica Catolică susține în continuare că aceste elemente moderne „…nu pot înlocui relaţia personală a credinciosului cu Dumnezeu şi cu Biserica”. După cum se precizează în comunicatul semnat de preotul Ieronim Iacob de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, spovedania „este un o taină a căruei celebrare presupune în mod obligatoriu dialogul personal dintre penitent şi confesor. Iertarea păcatelor penitentului necesită prezenţa fizică a duhovnicului în săvârşirea acestei taine. Aşadar, nicio aplicaţie iPhone nu poate înlocui Spovada şi nu poate conferi iertarea păcatelor”.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0