Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 19, 2016 Andrei Şandor Politică 0 2152 vizualizari
După înscăunarea cu scandal, săptămâna trecută, a lui Cristian Pușcaș în funcția de președinte interimar al filialei bihorene a Partidului Mișcarea Populară (PMP), noul lider a cerut un vot de încredere. Practic, vâzând că o parte a popularilor locali îl contestă, dorind mai degrabă păstrarea la conducere a lui Daniel Meze, Pușcaș a decis ca, la prima întâlnire cu membrii de partid, să discute despre acest subiect cu demisia pe masă.
„Au participat 40 de membri PMP și, conform celor asumate, dupa ce mi-am expus punctul de vedere față de atitudinea lui Daniel Meze din ultima săptămână, am supus la vot oportunitatea rămânerii mele la președinția interimară”, a relatat liderul de filială pentru bihorstiri.ro. A fost vot secret cu bilețele. Rezultat: 27 de băsiști locali au fost pentru ca filiala să fie condusă de fostul consilier local, iar 13 voturi au fost pentru ca acesta să nu fie președintele PMP Bihor. Referitor la Meze, Cristian Pușcaș spune că fostul șef al popularilor din județul nostru ar fi instigat membrii PMP împotriva lui spunându-le că vor fi dați afară din partid și că noul lider ar fi interesat numai de funcția de parlamentar, pe munca celor de până acum.
Cristian Pușcaș mai precizează că gestul de a-și pune demisia pe masă a fost făcut în ciuda faptului că are girul Bucureștiului (al președintelui Traian Băsescu), dar cu gândul la dictonul „dragoste cu forța nu se poate”. De asemenea, noul președinte al PMP Bihor a considerat că fără prezența cuiva de la centru oamenii se pot exprima mai liber și își pot spune fără jenă nemulțumirile.
iun. 16, 2017 0
feb. 21, 2017 0
dec. 16, 2016 0
oct. 26, 2016 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0