Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 12, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2512 vizualizari
Război în toată regula între fostul episocp reformat Tokes Laszlo și actualul înalt prelat, Csury Istvan. Cel din urmă este acuzat, pe baza unor note documente provenite din mai multe dosare de urmărire ale Securității de pe vremea lui Ceaușescu, că a fost turnător și că printre persoanele despre care a informat înainte de 1990 s-au numărat chiar și o serie de preoți (ex.: Kovacs Imre, Makai Lehel, Gavrucza Tibor sau Szekeres Sandor), respectiv profesori de teologie (Juhasz Tamas, Kozma Zsolt sau Molnar Janos).
Într-o conferință de presă organizată la sediul de la Oradea al biroului de europarlamentar, marți (12 iulie), Tokes Laszlo a prezentat acele note informative date la Sălard, în anii 80, de către Csury, ofițerul de legătură fiind un oarecare locotenent-colonel Căprariu. În opinia fostului episcop reformat, cu toate că există o adeverință din care reiese că CNSAS nu are documente „din care să rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al Securității, în sensul legii, cu privire la Csury Istvan”, dovada cea mai consistentă ar fi că, în perioada cu pricina, acesta a fost singurul preot din Sălard. De asemenea, cum notele informative invocate apar în dosare privind activitățile mai multor preoți, chiar dacă sursa indicată nu apare clar (n.b.: se deslușește că este vorba despre preotul din localitate, singurul asemenea personaj în acei ani fiind Csury Istvan), europarlamentarul Tokes este ferm și îl arată cu degetul pe urmașul său în scaunul episcopal pentru colaborare cu Poliția politică de pe vremea comunismului. Și îi face publice și presupusele nume conspirative: Kiss și Roșescu.
Tokes Laszlo a declarat că e regretabil că viața publică a comunității maghiare mai este și acum influențată de foști turnători ai Securității ceaușiste și spune că adeverința din 2009 pe care a cerut-o Csury nu înseamnă că acesta e absolvit de vină. „Se poate spune că CNSAS nu scoate în mod intenționat dosarul de informator al domnului Csury Istvan sau că nu are în posesire acest dosar. Dar astea nu înseamnă că dosarul nu există”, consideră eurodeputatul. Subiectul trebuie să fie destul de trist și dureros pentru Tokes: Csury i-a fost vicar în perioada 1999 – 2007. Fostul episcop spune că nu își imagina că un astfel de colaborator apropiat de-al lui ar avea un trecut de turnător.
De asemenea, tot azi, Tokes Laszlo a vorbit despre faptul că este cel puțin ciudată relația de apropiere între conducerea UDMR Bihor și șeful Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului. Mai pe românește, europarlamentarul observă că ori de câte ori iese în presă cu dezvăluiri despre Csury, nu doar acesta, ci și diverși reprezentanți ai UDMR îi i-au acestuia apărarea. Luni, Tokes l-a nominalizat pe președintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon, spunând că relația acestuia cu episcopul în funcție seamănă cu o „complicitate”.
Rugat să dezvolte această ideii, Tokes Laszlo a precizat pentru bihorstiri.ro că nu poate trece cu vederea buna relație între biserica reformată locală și conducerea UDMR Bihor, cea peste care planează o serie de suspiciuni de ilegalități, printre care cea referitoare la subtilizarea banilor pe care Guvernul Ungariei i-a dat pentru construirea Centrului Cultural „Ady Endre”. Este proiectul împotmolit de lângă actualul aquaparc orădean, loc în care va răsări hotelul de 4 stele al firmei familiei Mudura. Terenul cu pricina a fost subiect de schimb între Fundația Mecena (condusă de liderii formațiunii maghiare) și administrația locală care a oferit Casa Leda (fosta Roma Bar de pe str. Republicii). Revenind, însă, la tema episcopului Csury Istvan, Tokes Laszlo consideră că relația acestuia cu liderii UDMR (n.b.: care s-ar ocupa de problemele bisericii numai din considerente electorale) este una nepotrivită și una care compromite chiar și comunitatea reformată.
Recent, în versiunea online a publicației Kronika, episcopul Csury Istvan a dezmințit acuzele pe care Tokes Laszlo i le aduce. „Nu am fost informator al Securității”, a spus capul Eparhiei Reformate și l-a ciupit pe predecesorul său spunând despre el că nu poate justifica 2 ani din activitatea sa (de dinainte de 1990); însă, susține Csury în același ziar online, el nu s-a legat de acest aspect deoarece „amândoi avem adeverință că nu am fost turnători”.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
apr. 01, 2024 0
dec. 28, 2023 0
oct. 02, 2023 0
iul. 29, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0