Prefectură și Tribunal, grupuri de câte 6 – 8 persoane se așezau pentru câteva minute în fața ușii de intrare în sediul PDL Bihor, cu spatele la clădire, pentru a manifesta pentru un stat de drept, împotriva statului considerat polițienesc condus de președintele Traian Băsescu și PDL, respectiv pentru susținerea președintelui social-democrat al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, arestat preventiv săptămâna trecută. Spre deosebire de alte localități din țară unde manifestanții au afișat și recuzită specifică mișcărilor de protest, la Oradea, pesediștii au venit cu mâinile goale și s-au manifestat mai mult prin tăcere. Grupul PSD a sosit în Parcul Traian cu puțin după ora 15. Conduși de liderul grupului de consilieri locali, Ovidiu Mureșan, de consilierul județean Ioan Radu și de președintele tineretului PSD din Bihor, Emilian Pavel, protestatarii au menționat că prin arestarea șefului CJ Argeș „se vrea intimidarea unui proiect politic care va da roade începând de săptămâna viitoare” (n.r.: alianța cu PNL). De asemenea, consilierul Mureșan susține că arestarea lui C-tin Nicolescu dovedește că „trăim într-un stat polițienesc” și că „Poliția politică a PDL face ravagii. Declarațiile din fața intrării în sediul democrat-liberal din Parcul Traian au fost colorate de apariția unei femei mai în vârstă care a trecut printre protestatari întrebând dacă mai e cineva acolo, după care a intrat în clădire spunând că „văd că a înnebunit și Oradea…pesediștii ăștia!”, criticând astfel manifestația organizată de PSD Bihor. La rândul lui liderul TSD județean, Emilian Pavel a declarat că prin controlul asupra instituțiilor statului, PDL dorește să distrugă tot ceea ce înseamnă Opoziție. De remarcat că, în ciuda unei prezențe remarcabile ca număr, în ciuda frigului de afară, au lipsit toți parlamentarii social-democrați bihoreni. Cât despre reacția de la sediul PDL, pichetarea a fost urmărită de la geam, dar numai două femei au avut curajul să se arate la față: secretara filialei județene și șefa de cabinet a deputatului Ștefan Seremi, președintele PDL Bihor. Înainte ca manifestația să se fi încheiat, președintele organizației municipale a democrat-liberalilor, Dorin Corcheș, a venit la sediu și a fost interpelat de ziariști. Acesta a declarat că Justiția trebuie să își facă treaba, că nu crede că este o formă bună de protest cea adoptată de PSD, dar că e dreptul lor să o facă dacă așa consideră ei că pot să îi fie de folos președintelui arestat al CJ Argeș. Pichetarea de la Oradea s-a desfășurat fără incidente deosebite, mersul lucrurilor fiind supravegheat îndeaproape de o echipă de jandarmi trimiși la fața locului. Imagini de la protestul pesediștilor pot fi văzute în galeria foto atașată.