Aceasta a fost lansată și, după 73 de secunde, s-a produs nenorocirea deasupra Oceanului Atlantic, în largul coastelor Floridei. De menționat că acea misiune a Challenger-ului fusese amânată în mai multe rânduri din cauza condițiilor meteo. Au existat numeroase controverse privind cauzele tragediei și, de asemenea, variante diferite legate de modul exact în care cei 7 pasageri ai navetei și-au pierdut viața. Unii specialiști au declarat că astronauții au murit doar la impactul cabinei cu oceanul și asta pentru că partea navetei în care se aflau ei era cea mai solidă din tot Challenger-ul. Președintele de atunci al Statelor Unite, Ronald Reagan, a format o Comisie care a investigat cele întâmplate. NASA a suspendat derularea programului spațial, următorul zbor neavând loc decât în 29 septembrie 1988.