Actualizat aprilie 16th, 2025 4:37 PM
iul. 06, 2016 Andrei Şandor Învăţământ 0 2114 vizualizari
Elaborat în colaborare cu Consiliul Național al Elevilor, un document denumit Statutul Elevului a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației. Pe final de an școlar. Senatorul Biro Rozalia (UDMR) s-a apelcat asupra subiectului și a descoperit că, dincolo de partea lăudabilă privind interesul Ministerului de resort pentru un astfel de document, Statutul Elevului are nevoie de o serie de îmbunătățiri. În acest sens, senatorul bihorean a avut o declarație politică în data de 29 iunie, dar a și demarat consultări. Până acum, Biro a discutat cu părinți și elevi de la unități de învățământ orădene (Liceul „Ady Endre”, Liceul de Artă și Liceul „Szent Laszlo”), dar promite să continue în cursul verii dialogul în vederea redactării unor amendamente la acest Statut.
Miercuri, 6 iulie, într-o conferință de presă, demnitarul udemerist a declarat că printre cele ce lasă de dorit în documentul supus dezbaterii publice se numără faptul că în Statut există un imens capitol care se referă la sancțiuni, lucru care ar dovedi că învățământul din România încă mai funcționează pe bază de pedepse.
Pe de altă parte, Biro Rozalia observă și părți bune ale Statutului: posibilitatea ca elevii cu performanțe deosebite să promoveze 2 ani de studiu într-un an școlar sau dreptul elevilor de a oferi feedback semestrial cu privire la cadrele didactice (prin fișe anonime). De asemenea, senatorul bihorean laudă includerea în Statut a dreptului elevilor de a contesta rezultatele evaluării la lucrările scrise. În același timp, în același document se prevede dreptul copiilor de a nu le fi confiscate bunurile personale care nu atentează la siguranța personală, precum și nepermiterea mustrării elevilor în fața colectivului clasei sau al școlii.
Parlamentarul de la UDMR a subliniat importanța existenței consilierii școlare, profesionale și psihologice a copiilor școlari. Acest aspect este prezent în Statutul Elevului, însă nu în mod foarte apăsat, spune senatorul Biro. Documentul de la Minister prevede asigurarea unei singure ore de consiliere psihopedagogică pe an pentru fiecare elev, dar senatorul udemerist consideră că toate școlile ar trebui să fie pregătite pentru a oferi asemenea servicii gratuite elevilor, indiferent de numărul de ședințe de care un copil are nevoie. Mai mult decât atât, demnitarul bihorean crede că elevii ar trebui încurajați să apeleze la acest serviciu.
Din discuțiile pe care le-a avut deja în școli din Municipiul Oradea, Biro Rozalia a scos în evidență observațiile părinților care spun că simt nevoia unu dialog mai des și mai aplicat cu profesorii. „Ședința cu părinții nu e suficientă”, spune parlamentarul precizând că părinții au mai ridicat și probleme legate de securitate și de igienă. Pe de altă parte, senatorul Biro crede că ar fi nevoie și de un Statut al cadrelor didactice, „un Regulament care să apere profesorul de eventualele abuzuri din partea elevilor, părinților sau superiorilor, să îi ofere siguranță și încredere și să știe că școala îl susține și nu ascultă de ordine politice sau de altă natură”.
Cel târziu în septembrie, Biro Rozalia va depune un pachet de amendamente la Statutul Elevului astfel încât documentul să poată fi actualizat și să poată apărea în Monitorul Oficial în vederea punerii în aplicare.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
apr. 16, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 10, 2025 0