prima dată pe 24 ianuarie, când sunt prezentate produse tradiţionale româneşti şi pe 9 mai, de Ziua Europei, când elevii pregătesc produse specifice ţărilor din Uniunea Europeană. La manifestarea culinară cu vânzare de joi au participat elevii din ciclurile gimnazial și licea, standurile fiind organizate pe clase, în colaborare cu diriginţii şi părinţii. Produsele, pregătite de către elevi şi părinţi, au costat fiecare „1 leu”, cumpărători fiind tot elevii, dar şi profesorii liceului. La târg s-a proiectat şi un material pregătit de profesorul de istorie Mihaela Olău, denumit „Unirea Principatelor” şi s-au difuzat cântece patriotice şi populare, alese de profesorul Şerban Bene. Banii strânşi în urma vânzărilor, 1.300 lei, au fost adunaţi de elevi şi depuşi în casa de bani a liceului. Potrivit organizatorilor, a parte a banilor vor fi folosiţi pentru dotarea claselor cu difuzoare, iar restul vor fi donaţi în scopuri caritabile.