Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
Joi, 30 iunie, de Ziua Lucrătorului din Penitenciare, instituţia “de profil” din Oradea a organizat o zi a “porţilor deschise”, invitându-i pe toţi cei interesaţi la un tur de vizitare a celor mai reprezentative locuri din penitenciarul orădean. Scopul declarat al acestei acţiuni ar fi fost acela ca oricine să poată vedea “pe viu” cum arată pe dinăuntru unitatea de detenţie, să afle câte ceva despre activităţile desfăşurate de către personalul unităţii, dar şi în ce condiţii îşi duc traiul persoanele private de libertate şi “cazate” aici, precum şi programele în care sunt acestea implicate, programe menite a le pregăti şi înlesni acestora reintegrarea în societate.
Acţiunea – gândită a se desfăşura sub forma a trei cicluri de vizitare (de la orele 11, 14 şi 16), în grupuri de aproximativ 20 de persoane – este de apreciat, ţinând cont că mediul penitenciar este unul destul de obscur pentru marele public, cel mai adesea acesta fiind bombardat cu informaţii exagerate, uneori chiar false, despre ceea ce se întâmplă în spatele gratiilor din puşcăriile din România. Nu a existat vreo selecţie în ceea ce priveşte vizitatorii, la acţiune putând participa orice persoană trecută de 14 ani, cu o ţinută decentă (mai ales doamnele şi domnişoarele interesate de mediul carceral…) şi care să nu aibă interdicţie de acces în Penitenciarul Oradea.
Cel de-al doilea tur de vizitare – cel de la ora 14.00, la care am participat şi eu – a dovedit că există interes din partea orădenilor pentru iniţiativa Penitenciarului, grupa respectivă de vizitatori fiind formată din peste 20 de persoane. După instructajul de rigoare şi controlul privind “obiectele interzise” începe vizita propiu-zisă. În grup destul de compact sunt vizitate centrala termică (pe păcură – încă) a instituţiei, blocul alimentar, o camară de detenţie – cu două paturi (trebuie spus că în penitenciarul orădeam mai există şi camere ceva mai “primitoare” – după spusele ghizilor noştri în acest periplu – cu 6, 10 sau chiar 20 de paturi – care însă nu au fost incluse în turul de vizitare… ştiau ei de ce, probabil…), sala de sport, magazinul alimentar (unde ţigările – majoritatea cu timbru străin, probabil din confiscări – sunt din belşug), cabinetul medical şi cel stomatologic, sala de festivităţi, o curte de plimbare a deţinuţilor, atelierul de pictură (dar şi pentru alte hobby-uri), biblioteca şi capela unităţii de deţinere, o sală de clasă pentru deţinuţii care urmează diferite cursuri din învăţământul primar, gimnazial chiar liceal (învătământ special), precum şi sala de teleaudienţe (adică o cameră specială în care deţinutul, în faţa unei camere web, răspunde la întrebările magistratului, aflat şi acesta în faţa unui calculator dotat cu cameră, totul fiind on-line).
La o primă impresie – la cald, cum se zice – în urma acestei vizite s-ar putea spune că Penitenciarul Oradea, prin condiţiile pe care le oferă deţinuţilor, este în topul puşcăriilor “de lux” din România: deţinuţii au saltele noi, au acces la ziare şi reviste, la informaţii juridice, sociale şi chiar politice, iar în majoritatea camerelor (după spusele reprezentanţilor instituţiei) există montate televizoare LCD, toate conectate de reţeaua de cablu TV a oraşului, televizoare unde se pot urmări chiar şi slujbele religioase din capelă la canalul propriu de televiziune al închisorii. Mai mult, fiecare secţie de deţinere este dotată cu frigiderul şi maşina de spălat proprie. Lux de 5 stele, ce mai!
Totul parea însă pregătit cu grijă, ca în aşteptarea unor oaspeţi de seamă. Probabil că mulţi dintre dvs vă mai amintiţi de pregătirile făcute pe vremuri, atunci când era anunţată o “vizită de lucru” a tovarăşului – de tristă amintire (vorba aia…). Ei bine, această senzaţie am avut-o şi cu prilejul acestei vizite în Penitenciarul Oradea. Totul parea astfel aranjat încât mesajul trimis direct către vizitator să fie foarte clar: “nu mai credeţi tot ce vi se arată la televizor despre dezastrul din puşcăriile româneşti!”.
Oare aşa o fi? Oare ceea ce am văzut (sau, mai bine zis, ceea ce au vrut reprezentanţii Penitenciarului să vedem…) nu e doar gardul frumos vopsit, în spatele căruia se află (vorba aia) leopardul cel adevărat? Şi zic asta deoarece nu am vazut cum arată o sală de duşuri (deşi am trecut pe lângă aşa ceva), o cameră de izolare, chiar şi o cameră de detenţie “dedicată” puşcăriaşului de rând (cu 10 ori 20 de paturi, unde spaţiul nu mai e atât de generos cu siguranţă, ca în cele pentru VIP-uri)… Mai mult, am înţeles (din diferite “surse”) că s-ar fi sărit din traseul de vizitare (cel puţin pentru grupul de la ora 14, cel la care am fost eu) camera de carantină, camera nupţială ori camera de vizită sau “vorbitor”…
De apreciat însă efortul depus de către Adina Bîrda (purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Oradea) şi Lucian Ţîrţiu (directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii în cadrul aceleiaşi instituţii) în a ne oferi toate explicaţiile necesare pe parcursul turului prin unitatea de detenţie.
Loading ...
Foarte inteligent articol, detinutii chiar merita conditii de 5 stele din banii publici. Multi dintre ei nu au nici acasa nivelul de trai din penitenciar. Asta sa fie ultima noastra problema, cand in spitale sunt conditii mult mai proaste.