Acestea sunt în valoare totală de peste 7,6 milioane lei de la instituția de învățământ situat pe strada Andrei Șaguna. Potrivit unui comunicat de marți, 25 ianuarie, după 3 luni de la începerea muncii, situația este după cum urmează: tencuielile din subsol au fost date jos, au fost desfăcut pardoselile, s-a acoperit cu stratul de pietriş şi grilaj de fier şi s-a turnat betonul. În acest moment se lucrează la drenajul interior care, parțial, este realizat. Şarpanta a fost refăcută și a fost schimbată și ţigla de pe acoperiş. Urmează soluţia de ignifugare şi tratare pentru şarpantă. Totodată, lucrările la puțul de lift sunt și ele în derulare.În ceea ce privește instalațiile, cele electrice interioare şi exterioare (completarea instalației electrice de iluminat) a ajuns la procentul de 1,00%, iar instalaţiile de tip paratrăsnet au fost deja achizitionate și montate, fiind funcționale. Conform celor transmise de DMPFI, sunt în curs și lucrări legate de asigurarea accesului persoanelor cu handicap locomotor. Totodată, se lucrează și la reasfaltarea curții. Din punct de vedere financiar, au fost depuse, conform procedurilor, două cereri de prefinanţare. Suma de avans este aşteptată să intre în contul Primăriei Municipiului Oradea, aceasta fiind de 919.814,25 lei. A fost depusă, încă în cursul lunii decembrie (la ADR Nord-Vest) cererea de rambursare nr. 1, prin care s-a solicitat suma de 329.036,97 lei, din care 266.632,97 lei reprezintă cheltuieli eligibile, iar 62.394 lei înseamnă TVA. Cererea este în evaluare. Reamintim că valoarea totală a proiectului este de 7.639.527,16 lei (cu TVA), din care valoarea nerambursabilă obţinută prin Programul Operaţional Regional este de 6.009.453,10 lei. Durata de implementare efectivă a proiectului este de doi ani calendaristici. Lucrarea este executată de celebra deja firmă Abed Nego, care lucrează, printre altele, și la noua sală de lucru cu publicul din curtea interioară a Primăriei orădene.