Marți, 18 ianuarie, primarul Ilie Bolojan a prezentat planurile privind programul de asfaltări pentru anul în curs și pentru 2012. Arterele vizate de modernizare se află în zone cunoscute sub denumirile Tokai, Eminescu, Episcopia, Ioşia, Oncea și Velenţa, dar și în zone centrale. Conform edilului-șef, se va avea în vedere și modernizarea acelor străzi a căror infrastructură de canalizare este deja realizată. Referitor la felul în care s-a ajuns la lista de 80 de străzi, Bolojan a etalat criteriile: sunt străzi nemodernizate, nu sunt cuprinse în fondurile europene și au canalizare menajeră deja realizată. Din calculele făcute de Direcția Tehnică reiese că partea de asfaltare propriu-zisă şi realizarea colectării apelor pluviale se va ridica la suma de aproximativ 46 milioane lei. De asemenea, partea de lucrări care vor fi efectuate prin Compania de Apă ajunge la 5 milioane lei. Bolojan spune că finanțarea va fi asigurată din bugetul local sau din credite. Intenția administrației locale orădene este ca șantierele să fie împărţite în 7 pachete aferente cartierelor municipiului. Potrivit celor declarate de primarul Ilie Bolojan, în primele 9 luni ale anului 2011 ar trebui demarate toate procedurile de licitaţie. Dacă totul merge bine, primul pachet de străzi ar putea intra în lucru încă din luna mai.