Conform datelor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, braconierii sunt de vârste diverse. Cel mai tânăr are 25 de ani, iar cel mai în vârstă, timișanul, are 54 de ani. Cei patru au acționat cu plase tip setcă monofilament. „În momentul în care au fost surprinşi de poliţişti, suspecţii scoteau din apa canalului trei plase pentru pescuit, în care se afla cantitatea de 11,7 kg de peşte de diferite specii”, spune inspectorul principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ. Speriați că au fost surprinși cu mâța-n sac, la apariţia poliţiştilor, doi dintre pescarii ilegaliști au luat-o la sănătoasa, încercând să scape cu ajutorul pădurii din apropiere, dar au fost prinşi. Cercetările în cauză sunt continuate de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta.