Biroul de Presă al IPJ Bihor informează că el în cauză este suspectat că în 28 decembrie 2010, în jurul orei 21:20, i-ar fi sustras prin smulgere poşeta unei orădence. În poșetă erau bani şi diverse bunuri personale, prejudiciul cauzat victimei fiind de aproximativ 3.000 lei. Același personaj e bănuit că în data de 2 ianuarie, în jurul orei 20:50, ar fi smuls poşeta unei alte orădence, tot în timp ce se afla pe o stradă din municipiu, paguba produsă fiind de 800 lei. Bărbatul nu s-a calmat și nu i-a fost de ajuns cât a furat, așa că, în 7 ianuarie, tot în jurul orei 20:50, a deposedat-o pe o a treia orădeancă de poşetă, provocându-i un prejudiciu de aproximativ 2.000 lei. Inspectorul principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliției bihorene, spune că suspectul a fost reţinut de poliţiştii orădeni în Arestul IPJ Bihor, iar în cursul zilei de vineri, 14 ianuarie, el urmează a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi la Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.