Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iun. 09, 2016 Andrei Şandor Actualitate Comentariile sunt închise pentru PNL Oradea a cheltuit 84.000 de lei în campania electorală 1282 vizualizari
Primarul Ilie Bolojan a prezentat într-o conferință de presă situația cheltuielilor pe care PNL le-a făcut în Oradea pentru campania electorală. Liberalii au fost nevoiți să se descurce din 84.000 de lei, sumă în care sunt incluse și donații totale de 50.000 de lei (și de la reprezentanți PNL de pe lista propusă pentru Consiliul Local Oradea). Restul de 34.000 de lei au fost venituri proprii, potrivit edilului reales.
Bolojan a arătat că promovarea din campanie a mers pe 4 direcții: radio / TV / ziare (20.332 lei), online – portaluri de știri și Facebook (25.200 lei), afișe (3.240 lei) și broșuri-pliante-fluturași și alte asemenea produse de propagandă (21.852 lei). Pe lângă aceste cheltuieli, PNL Oradea a dat bani pe închirieri de spații, echipamente și consultanță (13.000 lei), iar comisioanele bancare au însumat aproape 79 lei. Edilul liberal ține pumnii ca organizațiile liberale din toate localitățile bihorene să aibă situații financiare în bună regulă pe care să le depună la Autoritatea Electorală Permanentă. În caz contrat, chiar dacă într-un singur loc sunt descoperite probleme, PNL nu primește niciun ban de la bugetul de stat, potrivit actualelor reglementări. În schimb, spune Bolojan, dacă lucrurile vor fi 100% OK, sumele provenite din donații externe vor reveni la partid și vor fi date înapoi persoanelor care le-au donat.
nov. 28, 2020 0
mart. 05, 2020 0
oct. 21, 2019 0
feb. 20, 2019 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0