Actualizat noiembrie 25th, 2024 9:46 AM
iun. 09, 2016 Andrei Şandor Actualitate Comentariile sunt închise pentru Amintiri la OTL: Foștii directori au evocat momente plăcute și deosebite din activitatea lor 2510 vizualizari
Pentru a marca încă o dată împlinirea a 110 ani de tramvai electric în Oradea, dar și Ziua Transpor-tatorului Public, conducerea OTL i-a „convocat” la „raport” pe șefii din ultimii 40 de ani ai fostei regii de transport. Astfel, joi (9 iunie), jurnaliștii au avut ocazia să asculte povestirile unor oameni care au dirijat în timp „firma” care se ocupă de transportul cetățenilor din municipiu, de la vechiturile din a doua jumătate a anilor ’40 până la actulul sistem, modernizat mult în ultimii ani. Au răspuns la apelul managerului Csuzi Istvan aproape toți ex-directorii OTL: Florian Hîrca, Cornel Junc, Vasile Coroiu și Nicolae Popescu. De asemenea, recent ieșit la pensie, a fost prezent fostul director economic Ioan Purge.
În același timp, o întâlnire specială a fost cea cu fosta șefă a secției Tramvaie, Sanda Potroviță, care a lucra la OTL între 1959 și 1990. Femeia și-a adus aminte cu nostalgie de de colectivele bune cu care a colaborat. „Erau oameni entuziaști, de calitate. Sunt mândră de ce am realizat pe vremuri, în condițiile de atunci”, a spus pensionara declarând că „inima mi-a rămas aici” și că apreciază interesul actualei conduceri pentru inovație.
A avut multe de spus – și, prin urmare, a trebuit „cenzurat” de managerul Csuzi – acel Florian Hîrca pe care mulți orădeni îl țin minte ca pe un fost viceprimar. Acesta a lucrat la OTL până în 1992, activitatea la IJGCL (care gestiona și transportul public, înainte de 1990) începând-o în 1960. Hîrca a adus un omagiu „înaintașilor”, celor de la care el și alții au învățat meserie. De asemenea, fostul director general al OTL și-a amintit de modrnizarea vagoanelor de tramvai moștenite după al doilea Război Mondial, despre înnoirea liniilor de tramvai din oraș pe vremea comunismului și despre faptul că, și în acea perioadă, exista un plan pentru un traseu care să meargă din Ioșia spre depoul de pe str. Atelierelor.
Angajat în 1976, Vasile Coroiu (care alucrat la OTL mai întâi până în 1987 și apoi, din nou, în 1991 / 1992) spune că a uitat tot ce a fost neplăcut. „Trebuia să ne descurcăm singuri”, a precizat fostul director, care a fost primul șef al noului depou de tramvaie. Coroiu și-a amintit, printre altele, că Podul Decebal „s-a rupt (n.b.: la inundațiile care au avariat atât de mult podul încât a fost nevoie de reconstrucția lui din temelii) cu tramvaiul nostru pe el”.
Urmașul lui în postul de director general, începând cu 1992 a fost Cornel Junc. Veteranul director a precizat că a venit la Oradea de la Ștei la solicitarea primarului de atunci, Petru Filip. Junc a vorbit despre faptul că atunci a început achiziția de tramvaie second hand pentru modernizarea zestrei de astfel de mijloace de transport în comun. Practic, potrivit fostul director (care a rămas pe post până în 1999), în mandatul lui au venit primele tramvaie Tatra de la Magdeburg, la un preț de 4.500 de mărci pe vagon. De asemenea, Cornel Junc a amintit de lansarea Zilei Transportatorului Public, eveniment făcut la Oradea și preluat la nivel național.
Fost director tehnic al OTL (între 2005 – 2010, după ce a fost director exploatare între 1982 – 1990), Nicolae Popescu spune că s-a ocupat mai ales de relația cu Bucureștiul, cerând, la mijlocul anilor ’80 bani pentru dotări. Provenind de la Trustul de Construcții Locale, Popescu a dezvăluit că exista un proiect pentru introducerea de troleibuze în Oradea, însă lucrurile au început să meargă mai prost din punct de vedere economic și ideea a fost abandonată.
Sosit la bord în a doua jumătate a anilor ’70, Ioan Purge a fost director economic al OTL în perioada 2002 – 2014. Acesta a menționat că a prins investiții mari și înainte de Revoluție, dar a recunoscut că cele mai mari infuzii s-au petrecut în ultimii 15, când au fost investiți aproximativ 50 de milioane de euro. Purge consideră că România ar fi trebuit să meargă și pe linia posibilității ca municipalitățile să poată accesa fonduri europene pentru dotarea cu mijloace de transport în comun.
Directorul general actual, Csuzi Istvan, a arătat că, între 2007 – 2013, în România nu au fost cumpărate decât 30 de tramvaie noi. În aceeași perioadă, comparativ, în Polonia au apărut pe linii peste 500 de tramvaie. Depănarea de amintiri a continuat la sediul OTL și după plecarea jurnaliștilor. Poate un singur minus în acest eveniment nostalgic demn de laudă: nimeni dintre cei prezenți nu l-a pomenit pe ex-directorul Cornel Lupău (decedat în 2011, el a condus fosta Regie timp de 12 ani), cel în mandatul căruia Consiliul Local Oradea a aprobat achiziția celor 10 tramvaie Siemens noi. Adică a unei treimi din flota nouă de tramvaie din România, în perioada 2007 – 2013.
nov. 02, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 14, 2024 0
oct. 11, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0