Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
iun. 07, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1840 vizualizari
Pentru ca o asemenea conferință de presă să nu capete conotații politice și electorale, directorul executiv al Direcției Economice din cadrul Primăriei Oradea, Nadia Haș, a ales să iasă în fața presei după alegeri și să prezinte situația creditelor și pe cea a gradului de îndatorare. S-a întâmplat marți, 7 iunie, când șefa de la Economic a venit cu date menite a calma spiritele de pe forumuri și de pe site-urile de socializare. Acolo unde, aparent, oamenii își manifestă foarte mult îngrijorarea privind situația financiară a Municipiului Oradea. O situație care, dacă e să dăm crezare reprezentantei administrației locale, nu e nici pe departe atât de neagră precum s-ar crede. Cu atât mai mult cu cât, spune Haș, chiar și agenția Fitch continuă să gireze cu încredere orașul nostru reconfirmându-i ratingul de „stabil”. Și asta în ciuda procentului ridicat al nivelului de îndatorare de peste 60%.
Am crescut ca eroul din poveste
Potrivit explicațiilor date de directorul economic al Primăriei orădene, a fost necesară contractarea de împrumuturi pentru ca orașul să poată crește „într-un an cât alții în 7”. Cifre semnificative: fără credite, administrația locală era capabilă de investiții de doar 1.800 de lei pe cap de locuitor; în schimb, prin politica de împrumuturi (pentru confinanțarea proiectelor europene), Municipalitatea a realizat investiții de peste 8.000 de lei pe cap de locuitor. Cum și în campanie s-a discutat despre probleme cu decontarea anumitor bani de la Uniunea Europeană, Nadia Haș a confirmat că există corecții financiare aplicate Oradiei, suma totală ridicându-se la aproximativ 1 milion de euro. Doar că nu e sigur că toate aceste pedepse bănești vor fi aplicate deoarece Primăria a contestat deja o parte din ele, iar alte contestații sunt și ele pe calea de a fi făcute.
Creditul CEC aproape lichidat
Cert este că, față de 23,24% (cât a fost gradul de îndatorare în 2015), în acest an procentul este de aproape 3 ori mai mare. Încă de la finalul anului trecut, când administrația locală a decis contractarea unui nou credit de 100 de milioane de lei, primarul Ilie Bolojan a vorbit despre faptul că suma nu este altceva decât un colac de salvare pentru a se putea trece cu bine de perioadele cu contratimpi în ceea ce privește plata de către Uniunea Europeană (UE) a banilor aferenți anumitor proiecte. Împrumutul în cauză – luat de la CEC – a fost utilizat doar parțial. Nadia Haș a arătat în conferința de presă de azi că au fost folosite 88 de milioane de lei, din care 53 de milioane au și fost rambursate în urma decontărilor efectuate de UE în urma implementării de proiecte. Iar din suma de aproximativ 32 de milioane de lei la care Municipalitatea se așteaptă în această perioadă în chip de plăți de la UE, jumătate va fi destinată pentru lichidarea creditului punte luat de la CEC la sfârșitul anului 2015. Cu acest credit lichidat, gradul de îndatorare al urbei va reveni la normal și se va situa pe la 20,39%.
Calcule
Chiar și recunoscând că s-a ajuns la un nivel foarte mare de îndatorare, șefa de la Direcția Economică a ținut să precizeze că acest lucru s-a întâmplat „nu pe efortul (propriu al) Municipiului”, ponderea mare fiind creditul de la CEC. Cel care nu va mai conta în câteva luni. În cel mai rău caz – deci în ipoteza în care nu ar mai veni deloc bani europeni pe proiectele implementate – Primăria Oradea are și opțiunea de a refinanța împrumuturile actuale. În acest moment, costurile creditelor luate pentru cofinanțarea proiectelor europene se ridică la 105 lei/locuitor. Iar costul (numai dobânzi + comisioane) pe orădean al tuturor creditelor aflate acum în curs este de 283 lei/26 de ani.
apr. 06, 2017 0
nov. 24, 2016 1
nov. 23, 2016 0
sept. 26, 2016 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0