RER Ecologic Service a împărțit gratuit saci destinați colectării deșeurilor reciclabile, dar nu a ținut cont peste tot de cei care locuiesc în curți comune. Concret, există nenumărate cazuri în care, deși la o adresă anume sunt mai mulți locatari (deci clienți individuali ai RER), angajații firmei nu au depus la poartă decât un singur sac galben. Și după ei potopul…de nemulțumiri și de contradicții. Iar această neregulă apare în ciuda faptului că se știe clar că sunt cazuri de curți comune, în care angajatele intră și bat la fiecare ușă de apartament atunci când este vorba despre încasarea facturilor. Cu toate aceste inadvertențe, firma Eco Bihor, cea care a realizat stația de sortare a deșeurilor de la groapa de gunoi ecologică orădeană, anunță că din 10 ianuarie cetățenii trebuie să își separe de restul deșeurilor pe cele reciclabile. Conform unui anunț transmis miercuri, 5 ianuarie, în sacii distribuiţi în săptămânile trecute (acolo unde este cazul) se vor colecta deşeurile reciclabile conţinând ambalajele de diferite feluri: flacoane PET, folie, cartoane şi hârtie, doze de aluminiu şi conserve. Conducerea Eco Bihor roagă orădenii de la care gunoiul este strâns, de regulă, marțea să scoată deşeurile reciclabile în faţa caselor, separate de celelalte, încă de luni. În schimb, orădenii care de regulă beneficiau de colectarea deşeurilor menajere în ziua de joi a săptămânii, sunt rugaţi ca vineri (14 ianuarie) să aşeze sacii cu deşeurile reciclabile în faţa caselor.