Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 02, 2016 Andrei Şandor Politică 0 1678 vizualizari
920 de kilometri. Atâta susține președintele PSD Bihor, Ioan Mang, că a parcurs în campania electorală, cu puțin înainte de finalizarea acesteia. Adică l-a bătut pe liberalul Mircea Mălan care a vorbit în această dimineață despre 300 de kilometri parcurși. În conferința de presă de joi, 2 iunie, candidatul social – democrat la funcția de șef al Consiliului Județean a declarat că a stat de vorbă cu „mii de oameni” de la care a aflat care le sunt problemele, apreciind că a fost o campanie „linșitită” și doar cu „mici incidente”.
Mang a ținut să menționeze că a fost impresionat de condițiile extrem de proaste în care trăiesc rromii din satul Roit și că, după 5 iunie, va trebui ca forul județean (probabil în colaborare cu Primăria comunală) să facă cele necesare pentru a ameliora condițiile de trai ale acestor cetățeni.
Din punct de vedere politic, fostul vicepreședinte al CJ a precizat că speră ca în urma alegerilor de duminică PSD să fie în postura de a putea face o majoritate cu care să conducă Bihorul. De altfel, liderul filialei partidului consideră că, după ani lungi în care județul a fost condus ba de PDL/UDMR, ba de PNL/UDMR (n.b.: uitând că, o perioadă, Executivul a fost PNL/PSD/UDMR), „e cazul ca și PSD să conducă” Consiliul Județean pentru că „știm ce să facem și cum să facem”.
Printre obiectivele asumate de PSD și de liderul său bihorean pentru legislatura 2016 – 2020 se numără (printre altele) mutarea Muzeulu Țării Crișurilor în sediul de lângă Parcul Bălcescu (inclusiv finalizarea integrală a lucrărilor de amenajare/dotare), asfaltarea/modernizarea tuturor drumurilor județene, înființarea de ansambluri artistice comunale, o mai bună gestionare a rețelei școlare care ține de CJ Bihor, realizarea unui centru expozițional și de conferințe în parteneriat cu Primăria Sânmartin, dar și un „parteneriat solid cu Universitatea din Oradea”.
Destul de optimist, Ioan Mang apreciază că 5 iunie are toate șansele să fie „ziua PSD-ului”, cu referire la faptul că partidul său va câștiga scrutinul. Referitor la șansele formațiunilor politice mai mici, președintele social-democrat crede că ALDE va reuși să acceadă în forul județean.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0