Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 02, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 3546 vizualizari
Pe portalul instanțelor de judecată apare și un dosar care a fost pe rolul Tribunalului Cluj care a decis să (re)trimită la DNA cazul în care una dintre părțile implicate a fost primarul Municipiului Oradea, Ilie Bolojan. Adică, potrivit sursei menționate, în decembrie 2014, instanța a admis „în parte plângerea petentului MHMN, împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 212/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei şi a Rezoluţiei procurorului ierarhic superior, respectiv a procurorului şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie emisă la data de 23.10.2013, sub numărul 725/II/2/2013, pe care le desfiinţează în parte şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, în vederea începerii urmăririi penale…”.
Edilul orădean a declarat joi, 2 iunie, într-o conferință de presă de final de campanie că cele apărute marți (31 mai) pe bihorstiri.ro, cu privire la acest posibil dosar instrumentat de procurorii anticorupție sunt, „o mizerie” caracteristică perioadelor electorale. Fără să se refere concret la direcția din care a venit această „mizerie”, Bolojan a lăsat să se înțeleagă că nu-i crede străini de temă pe PSD-iștii locali, cei care ar fi dat mai departe pontul.
„Nu am știință de așa ceva (n.b.: că ar putea fi urmărit penal de DNA). Când se aruncă întrebări în piață, la o asemenea mizerie, răspândacii intoxică internetul cu astfel de chestiuni”, spune șeful Primăriei Oradea. Ilie Bolojan a mai precizat că, în calitate de primar care nu a făcut mereu lucruri foarte populare printre cetățeni (ex.: exproprieri sau dărâmări de garaje), ar fi fost foarte puțin probabil să scape fără vreo plângere penală. „Reclamat în permanență am fost, e imposibil să nu fie așa. Dar de aici până la alte chestiuni e cale lungă”, a punctat Bolojan, vizibil dezgustat și afectat.
Potrivit aceluiași portal al instanțelor de judecată, primarul (împreună cu celelalte persoane vizate în același dosar) ar fi acuzat de încălcarea art. 12 lit. a din L. 78/2000, 12 lit. b din L. 78/2000. Deci de „efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale” și de „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”.
Sentința definitivă a Tribunalului Cluj (de trimitere a dosarului la DNA) datează de la mijlocul lunii decembrie 2014. De atunci, Ilie Bolojan nu a fost chemat să dea declarații în fața procurorilor anticorupție.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0