Conform paginii electronice a admiistraţiei locale, aceste fundaţii vor primi un cec simbolic din partea fundaţiei NATO Wives Bazaar, care va fi înmânat de preşedinta fundaţiei, Katalin Schmidt (foto). Evenimentul va avea loc în data de 6 ianuarie 2011, ora 15, la Primăria Oradea. De ştiut că, în fiecare an, în noiembrie, fundaţia NATO Wives Bazaar organizează un eveniment caritabil, cu participarea a 34 de ţări europene, cu scopul de a colecta fonduri nerambursabile în beneficiul unor organizaţii non-profit europene. În urma acestui eveniment, 50% din fondurile strânse sunt alocate unor fundaţii belgiene, iar restul sumei adunate este împărţit unor organizaţii non-guvernamentale din alte ţări din Europa. Conform site-ului fundaţiei din Bruxelles, evenimentul caritabil din 2010 (care a avut loc în data de 21 noiembrie), a strâns cei mai mulţi bani de până acum. Municipalitatea orădeană nu este pentru prima dată în atenţia acestei fundaţii din Belgia. Reamintim că în urmă cu un an, Spitalul de Pneumoftiziologie din Oradea a primit o donaţie de aproape 10.000 euro de la NATO Wives Bazaar, din care a fost achiziţionat un ecograf performant. Aparatul a fost pus în funcţiune în data de 4 ianuarie 2010.