„La urcarea în autobuz a echipei de control, unul din călătorii aflaţi în mijlocul de transport la uşa din faţă, pentru că nu avea asupra sa tichet de călătorie valabil, a încercat să se sustragă controlului”, relatează Carmen Tocuț, responsabil cu relația cu mass-media. Bărbatul recalcitrant a fost reținut în stație pentru a fi legitimat, însă călătorul a devenit din ce în ce mai violent lovind şi aducând injurii controlorilor, respectiv refuzând legitimarea. „Pentru că avea asupra sa o pungă pe care o agita ameninţător, el a atras atenţia unuia dintre controlori care, la o observaţie mai atentă, a sesizat că, în fapt, acesta ţinea mascat de pungă mânerul unui cuţit”, mai spune reprezentanta OTL. Până la urmă, controlorii au reușit să prevină răniri nedorite imobilizând călătorul ilegalist, iar unul dintre membrii echipei a alertat telefonic organele de poliţie. La sosirea Poliției, călătorul violent se liniștise deja şi s-a legitimat angajaților OTL. Aceștia au întocmit pe numele contravenientului un proces verbal de contravenţie, dar documentul nu a fost semnat de către protagonist. Respectivul a părăsit staţia, „dar nu înainte de a vărsa din nou potopul de înjurături la adresa controlorilor”, se mai arată în comunicatul primit joi de la OTL. Conducerea operatorului care gestionează transportul în comun din Oradea apreciază modul în care au acționat controlorii și subliniază, pe această cale, buna colaborare pe care a avut-o și în acest caz cu polițiștii.