Potrivit organizatorilor, „piesele religioase sunt încadrate de cele laice, distingându-se de aceste asemenea zilelor de sărbătoare, care, prin ciclicitatea lor, dau sens timpului şi diferenţiază trecerea zilelor obişnuite”. Spectatorii care vor merge la concertul de miercuri vor avea ocazia să asculte opere ale unor compozitori precum Josquin des Prez, Marenzio, Praetorius, Encina, Monteverdi, Rheinberger, Ariel Ramirez, Bob Chilcott, Billy Joel, Wayne Shanklin, Tudor Jarda sau Farkas Ferenc. Acesta va fi al treilea concert din 2010 al Ansamblului Sotto Voce. Acesta este format din: Anamaria Bulzan şi Toth Eva Barbara (soprane), Bejan Olga şi Arkosi Julianna (alto), tenorii Nicolae Bejan şi Ovidiu Iloc, respectiv başii Benczedi Hunor şi Kiss Huba Erno.