Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Bihor, dr. Emil Boţcău, echipajul care s-a deplasat la faţa locului nu a mai putut face nimic decât să constate decesul bărbatului în cauză. Acesta a murit îngheţat de frig. Conform procedurilor, a fost alertată şi Poliţia, care nu a descoperit urme de violenţă pe corpul persoanei decedate, cel mai probabil un cetăţean fără adăpost, în vârstă de aproximativ 60 de ani. Corpul neînsufelţit a fost preluat de Medicina Legală, care va stabili cu exactitate cauza decesului.