Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
dec. 17, 2010 Andrei Şandor Actualitate 0 1017 vizualizari
Poliţiştii bihoreni au finalizat cercetările în cazul unui orădean de 27 de ani, suspectat că în anii 2008-2009, s-a dat drept administrator al unei firme şi s-a prezentat la sediul a cinci societăţi comerciale bihorene, de unde a achiziţionat materiale de construcţii pentru plata cărora a emis file CEC şi bilete la ordin care ulterior au fost refuzate la plată, fără acoperire. Oamenii legii îl bănuiesc pe tânăr că ar fi procedat în mod similar în numele unei alte societăţi înfiinţate şi administrate de el. Tânărul este suspectat şi că, sub o indentitate falsă ar fi cumpărat de alte cinci firme bihorene diverse materiale de construcţii, obiecte de mobilier, anvelope pentru care a emis file CEC şi bilete la ordin refuzate la plată din aceleaşi motive. Prejudiciul total cauzat astfel este de 162.380 lei.
„Cel în cauză a fost cercetat iniţial în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, iar ulterior s-a dispus măsura obligării sale de a nu părăsi localitatea. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de trimitere în judecată a suspectului”, a informat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0