Actualizat decembrie 26th, 2024 10:56 PM
mai 06, 2016 Andrei Şandor Administrație 0 2636 vizualizari
Viceprimarul udemerist al Municipiului Oradea se arată favorabil fuziunii administrative cu comuna Sânmartin. Huszar Istvan (foto) a spus-o clar în cadrul dezbaterii de vineri, 6 mai, organizată de Pro Democrația. Întrebarea vizând referendumul al treilea privind unificarea cu localitatea vecină a fost pusă de fostul consilier local liberal Cristian Pușcaș.
Potrivit lui Huszar, o asemenea mișcare administrativă ar fi de dorit, însă numai după ce „toate celelalte probleme ale Oradiei” (actuale) vor fi rezolvate. Răspunsul viceprimarului conține, desigur, modul în care UDMR privește în contnuare demersurile administrație Bolojan care e posibil să cheme și a treia oară cetățenii orădeni la votul pro sau contra fuziune Sânmartinul.
În schimb, celălalt potențial primar maghiar al municipiului, Zatyko Gyula (PPMT) se pronunță foarte clar împotriva fuziunii, considerând că un asemenea deznodământ, contrar celor descrise de PNL, nu ar aduce niciun fel de beneficiu comunei. „Credeți că Episocpiei Bihor îi este mai bine de când face parte din Muncipiul Oradea?”, a întrebat liderul PPMT.
În aceeași chestiune, candidatul PSD, Adelina Coste, spune că este „pentru Oradea chiar foarte mare”, dar nu în aceeași zi cu alegerile locale. În opinia social-democratei, dacă referendumul al treilea va avea loc în 5 iunie, sensul alegerilor va fi deturnat.
Avocatul Ștefan Herchi (ALDE), consideră că ar fi benefică unirea cu Sânmartinul, doar așa Oradea putând să atingă „pragul critic” de populație de la care să poată să se dezvolte de la sine. Ba mai mult, liberal-democratul nu ar respinge nici alipirea altor comune din Zona Metropolitană precum Borș sau Oșorhei.
Reprezentantul Partidului Mișcarea Populară, Horea Vușcan, privește altfel lucrurile. Omul de afaceri spune că ar vrea fuziunea cu Sânmartinul, însă numai dacă orădenii actuali ar ajunge să plătească impozite și taxe de Sânmartinul actual și nu invers.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
iun. 23, 2021 0
aug. 15, 2017 0
aug. 13, 2017 0
iun. 06, 2017 0
dec. 24, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!