Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 06, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 4068 vizualizari
E clar: a început campania electorală efectivă, iar partidele politice vânează mișcările greșite sau criticabile ale adversarilor. După ce PSD Orada s-a plâns de sabotajul de care a avut parte din partea OTL și PNL, la câteva ore, și liberalii au ieșit să arată ce urât joacă social-democrații.
Bătălia pentru Sânmartin
Co-președintele PNL Bihor, senatorul Găvrilă Ghilea, a adus în fața presei materiale de anti-propagandă la adresa primarului Lucian Popuș (liberal prin fuziunea PDL cu PNL) de la Sânmartin. Flyere despre care se crede că sunt opera PSD Bihor. Pe hârtiile respective apare primarul-candidat pe fundal PNL și PDL (n.b.: o procedură despre care Ghilea spune că e ilegală), sloganul „Să trăim bine!” și niște „promisiuni” precum Aquapark, izolarea blocurilor sau încălzire cu apă geotermală. De asemenea, Popuș le-ar transmite cetățenilor că „Până acum nu am făcut nimic din ce v-am promis”.
Pe o altă hârtie, același primar în funcție cere încă 4 ani de mandat, chipurile, promițând „Introducerea gazelor în Sânmartin – Până acum nu puteam deoarece am primit indemnizație lunară bună de la gaze; dar mi-am dat demisia și vă promit că mă voi lupta să bag gazul în comună” și că va „încasa cei 2.5 milioane de euro de la SC Turtism Felix pentru ștrand și le voi permite să renoveze trandul – nu am putut până acum deoarece nu am plătit încă de la chioșcurile din ștrand (știți voi ale cui erau)”.
Bătălia pentru Rieni
În ceea ce privește campania electorală din zona Rieni, primarul comunei, Gheorghe Bota (tot liberal prin fuziunea PNL cu PDL), susține că șeful Ocolului Silvic Sudrigiu, Flavius Irimie (candidat PSD la funcția de edil-șef), ar fi împărțit la casele din localitate materiale denigratoare la adresa Primăriei comunale. Și nu numai atât, ci și folosindu-se de mașina de serviciu. Dincolo de cele prezentate în acel material de anti-propagandă (ex.: din aproape un milion de euro primiți de Rieni via APIA, Primăria ar ficheltuit doar maximum 150.000 de euro pentru pășuni, „restul intrând în buzunarele celor care au dispus de acști bani” / lemnele de foc ar fi fost dirijate strict spre votanții lui Bota, iar valoarea lemnului scos din pădurile aferente Rieniului ar fi de peste 1,5 milioane de euro, „bani care i-au îmbogățit pe cei care s-au ocupat de tăerea pădurilor…”), primarul Gheorghe Bota se arată revoltat de faptul că prin modul în care a fost redactat textul manifestului sun jigniți și bălăcăriți angajații instituției. Prin urmare, edilul susține că s-a adresat deja inclusiv conducerii județene a Romsilva (în subordinea căreia se află și Ocolul Silvic Sudrigiu, condus de pesedistul Irimie). De asemenea, Bota a declarat că, în cazul unui proces în instanță, va cere daune morale de 1 leu pentru fiecare angajat.
În opinia senatorului Ghilea, nu e întâmplător că PSD încearcă și prin asemenea mijloace lipsite de fair play să atace PNL. Liderul filialei județene susține că toate sondajele de opinie (chiar și cele ale PSD) arată că cei doi edili în funcție – Popuș și Bota – vor câștiga fluierând alegerile din iunie. Pe de altă parte, fostul prefect de Bihor trage un semnal de alarmă în direcția directorilor de servicii deconcentrate. Găvrilă Ghilea le cere apăsat acestora „să nu se mai implice în campania electorală”.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0