Contractul de finanţare este cel de al treilea proiect de infrastructură educaţională preuniversitară finanţat prin Programului Operaţional Regional a cărui beneficiar este Municipiul Oradea. Proiectul a fost depus spre finanţare în cadrul Axei prioritare 3 – Imbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.4, la data de 19.06.2009. Prin lucrările care se vor derula la Grupul Școlar „Andrei Șaguna” vor fi reabilitate 1.027,29 mp aferenți Corpurilor B, B1 şi a Halei nr. 5 ale instituției de învățământ. Acestea sunt situate la sediul de pe strada Constantin Brâncoveanu. De asemenea, se va îmbunătăţi mult dotarea a 5 ateliere şi a 9 laboratoare prin achiziţia de echipamente specifice moderne, vor fi amenajate 3 noi laboratoare pentru specializarea tinerilor în domenii cerute de piaţa locală și va avea loc dotarea cu echipamente IT a unității şcolare. Potrivit datelor primite prin Biroul de Presă al Municipalității, este vorba despre 42 calculatoare, 2 laptopuri, 2 switchuri, 3 videoproiectoare şi un simulator auto, precum şi despre softurile aferente. Nu în ultimul rând, prin proiectul finanțat în mare parte din bani europeni se va construi un grup sanitar adaptat nevoilor persoanelor cu handicap locomotor și vor fi create 3 locuri de muncă pentru personalul didactic. Un aspect important în ctivitatea de la „Șaguna” va fi și schimbarea programului de învățământ al elevilor prin trecerea de la două schimburi la un singur schimb. Valoarea totală a proiectului este de 5.980.440,78 lei, din care suma nerambursabilă se ridică la peste 4,5 milioane lei.