Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
apr. 26, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1563 vizualizari
Deși încă nu e clar dacă mult prea credincioșii români vor renunța la mici și bere la iarbă verde în favoarea mesei din locuință, în familie – având în vedere că 1 mai coincide cu Paștele ortodox șo greco-catolic -, ISU „Crișana” transmite principalele sfaturi în vederea evitării producerii de incendii în zonele de picnic (și nu numai).
Astfel, pompierii remintesc:
– Nu faceţi foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens, curăţând terenul din jur de orice se poate aprinde;
– Nu aprindeţi focul pe timp de vânt;
– Nu aprindeţi focul la o distanţă mai mică de 100 metri de liziera pădurii;
– Prepararea hranei se face numai în locurile de popas amenajate având la îndemană mijloace pentru stingerea focului;
– Nu fumaţi lângă mirişti şi păduri sau în alte locuri cu pericol de incendiu;
– Nu aruncaţi la întâmplare ţigara nestinsă;
– Nu lăsaţi copiii să se joace cu focul, înlăturând cu desăvârşire accesul acestora la chibrituri, brichete, lumânări sau alte asemenea surse de foc şi supraveghindu-i în permanenţă;
– Menţineţi curăţenia la locul unde preparaţi hrana: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele; ele pot contribui la propagarea incendiilor
– Nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
– Stingeţi cu apă sau pământ cărbunii încinşi sau jarul înainte de a părăsi spaţiul de agrement;
– Dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;
– Anunţaţi imediat orice incendiu pe care il observaţi la 112.
Potrivit celor transmise de Biroul de Presă al ISU, experiența anilor trecuți arată că, „la iarbă verde”, oamenii au tendința să utilizeze surse de foc în spaţii deschise în timpul desfăşurării diverselor activităţi recreative. „În acest context, în perioada imediat următoare creşte riscul producerii unor incendii, ce pot afecta păduri întregi sau zeci de hectare de păşune şi mai grav, se pot propaga la gospodăriile cetăţenilor, punându-le în pericol viaţa şi bunurile materiale”, atrag atenția ce de la ISU „Crișana”.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
oct. 31, 2024 0
oct. 21, 2024 0
sept. 09, 2024 0
sept. 03, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0