Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 18, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1374 vizualizari
Un proiect de aproape 1,7 milioane de lei, implementat de Consiliul Județean (CJ) Bihor, va scoate un grup de 15 rangeri cu acte. Timp de 11 zile, cursul de ranger va avea loc, în două etape, în cadrul proiectului „Impactul ecosistemelor din ariile protejate aflate în custodia Consiliului Judeţean Bihor şi a Muzeului Ţării Crişurilor asupra principalelor sectoare economice”. Instruirea se va derula în perioadele 16 – 20 și 23 – 28 mai, iar cursanților le vor fi asigurate atât cazarea cât și masa pe toata perioada de desfășurare a cursului.
Potrivit datelor primite de la CJ, urmează și a altă serie de 15 persoane care vor putea urma cursul de ranger la o dată ulterioară. Înscrierile pentru primul curs au început în 15 aprilie, ultima zi fiind 21 aprilie. Selecția participanților va fi făcută pe principiul ‘primul venit-primul servit’, cu condiția încadrării în grupul țintă și a transmiterii formularului de înscriere la curs.
„Cursul se adresează persoanelor responsabile de custodia ariilor protejate, tinerilor din comunităţile locale şi reprezentanţilor ONG-urilor cu activitate în domeniul protecţiei mediului dovedită prin statut. Cursul va fi organizat într-o locaţie din perimetrul ariilor protejate şi va cuprinde atât activităţi teoretice, în sală, cât şi activităţi în teren. Cursul se va finaliza cu eliberarea unui certificat de participare la curs și a unei diplome de calificare/perfecționare pentru ocupația ranger”, spune Dan Poinar de la departamentul de proiecte cu finanțare europeană din cadrul CJ. Potrivit managerului de proiect Aurelia Dumiter, cursul de ranger ar putea fi de interes mai ales pentru tineri din comunitățile locale și reprezentanți ai ONG-urilor care se ocupă de protecția mediului. Participanții „vor fi instruiți despre modul în care pot contribuii la menținerea speciilor și habitatelor de interes comunitar și la reglementarea activităților care pot avea impact asupra acestora”, trasmite Dumiter.
Proiectul va trebui implementat până pe 19 noiembrie anul curent, are o valoare de 375.981,87 euro. Partea eligibilă nerambursabilă din mecanismul Financiar SEE (85%) este de 319.584,59 euro, adică 1.410.167 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național (15%) este de 56.397,28 euro, adică 248.853 lei. De precizat județul Bihor nu are contribuție financiară în cadrul acestui proiect.
foto – propark.ro (pentru ilustrare)
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0