Actualizat noiembrie 25th, 2024 8:24 AM
dec. 07, 2010 Andrei Şandor Actualitate 0 1046 vizualizari
Care i-a reținut-o în contul unei datorii. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor (IJPF), în noaptea cu pricina s-a prezentat pentru a ieși din ţară, călătorind cu un autocar, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o cartea de identitate românească. „La controlul de frontieră s-a constatat că documentul cu care s-a legitimat persoana în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fapt pentru care aceasta a fost condusă la sediul S.P.F. Borș pentru efectuarea verificărilor necesare. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul este cetăţeanul român C. Alin, în vârstă de 23 de ani”, spune subinspectorul de poliție Cătălin Simuț, purtător de cuvânt al IJPF Bihor. Bărbatul verificat a declarat că a apelat la această metodă deoarece nu poseda un document legal pentru trecerea frontierei, cartea de identitate fiindu-i reţinută în contul unei datorii mai vechi, iar el dorea să ajungă în Italia pentru a munci. Cetățeanul a mai declarat că a obţinut cartea de identitate de la un bărbat, plătind pentru ea 50 euro. În cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0