Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 29, 2016 Andrei Şandor Administrație 0 2360 vizualizari
Întreaga populație amatoare de pizza relativ ieftină s-a șocat când a aflat că Poliția Locală a decis suspendarea activității Old Mill pentru o lună de zile. Apoi, ușurare: restaurantul de pe str. Kogălniceanu s-a redeschis. Nu pentru mult timp căci administrația locală a procedat la o nouă închidere temporară a localului. La fel și în cazul Clubului Valentine’s. Cele două, spun polițiștii locali, „nu au respectat dispozițiile de suspendare, funcționând pe alte societăți, motiv pentru care au fost din nou sancționate contravențional, aplicându-se din nou procedura privind suspendarea activității de alimentație publică”. Alte locuri de distracție care nu vor putea fi frecventate în următoarele săptămâni sunt Club Luna de pe str. C. Coposu nr. 7, respectiv café-barul și magazinul alimentar, aparținând firmei Transilvanian Music Productions de pe strada Armatei Române nr. 16. „Societățile comerciale au fost sancționate contravențional prin procese verbale de constatare a contravențiilor, conform O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață, pentru nedeținerea autorizației de desfăşurare a activităţii de alimentație publică eliberată de Primăria Municipiului Oradea”, transmite Poliția Locală. Localurile de mai sus vor rămâne închise „pe o perioadă nedeterminată”. Controale de acest gen vor continua.
oct. 10, 2024 0
oct. 09, 2024 0
iun. 13, 2024 0
apr. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur