Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 21, 2016 Andrei Şandor Politică 0 1715 vizualizari
„Circuitul candidaților printre partide” – așa numește președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) Bihor, Daniel Meze (foto), ceea ce se întâmplă în această perioadă în județ. Luni, 21 martie, în conferința de presă săptămânală, liderul filialei s-a arătat dezgustat de faptul că președintele PSD Bihor, Ioan Mang, despre care spune în continuare că e un „plagiator”, se dedă (și) la „furt” de candidați.
Exemplul concret dat de Meze este cel al persoanei anunțate, săptămâna trecută, drept candidat PSD la funcția de primar al comunei Pietroasa. Este vorba despre acel Marius Florin Criste care, potrivit liderului PMP Bihor, e veteran în de-ale Mișcării Populare, fiind dedicat cauzei băsiste și care a fost la marele miting anti-Ponta de la București, în 2014.
Daniel Meze consideră că e jenant pentru marii jucători politici din Bihor – PSD și PNL – să recurgă la racolări de acest gen, tânărul lider de partid arătându-se în continuare dezamăgit și cu privire la secretarul general al liberalilor, primarul Ilie Bolojan, cel care a deschis balul, convingând anumiți primari în funcție de la PSD să candideze, în vară, sub sigla PNL.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0